Săptămâna trecută s-au decernat premiile în cadrul concursului „Chain Reaction” de care v-am povestit aici. Câştigătorii marelui premiu au fost favoriţii mei, echipa de la liceul bucureştean Grigore Moisil. Proiectul lor a fost, fără îndoială, cel mai bun dintre toate, puteţi să-l vedeţi mai jos. Citeşte tot articolul
În gimnaziu am avut o profesoară foarte mişto la fizică. Doamna Stănescu nu numai că ne făcea să învăţăm cu drag fizică, dar reuşea să ne convingă să rămânem mai mult la şcoală. Când eram prin clasa a 6-a a înfiinţat un cerc de fizică care se ţinea de două ori pe săptămână, după ore şi la care rămâneau uneori vreo 30-40 de elevi. Ce-i drept, unii băieţi de la alte clase rămâneau ca să se bage în seamă cu fetele noastre frumoase şi olimpice (uneori şi eu tot de-asta rămâneam, recunosc).
Am făcut tot felul de concursuri în perioada aia, am luat şi menţiune la olimpiada pe Municipiu. Până în clasa a 8-a, când s-a hotărât că orele acelea se pot „investi” mai bine în meditaţii la matematică, fizica a reprezentat materia principală. Făceam teme suplimentare, experimente de tot felul în laboratorul de fizică, sute de probleme. Primeam tot felul de recompense pentru fiecare mică performanţă, media era în general 10 cu felicitări, lucrurile mergeau ca pe roate şi totul se învârtea în jurul fizicii. O singură dată am uitat să învăţ la o lucrare şi m-am trezit cu un 8. Şi pentru că mai aveam un 9, nu-mi mai ieşea media. Citeşte tot articolul
