domestic

IN Casual stuff

Acum vreo două luni s-au mutat nişte vecini noi în apartamentul vecin, un cuplu de tineri destul de simpatici. La prima vedere foarte liniştiţi, într-o zi au anunţat toţi vecinii că vor organiza un mic party de casă nouă şi că s-ar putea să dea muzica ceva mai tare, dar că se vor opri când încep orele de linişte. Ceva de vis din punctul meu de vedere, mai ales că în restul timpului pare că ies în oraş destul de des şi se întorc noaptea.

Numai că acum câteva zile m-am trezit într-un mare scandal. Şi era 1 jumate noaptea, mă culcasem doar de vreo două ore. Prima oară am crezut că e scandal la mine în casă, doar că eram singur. Pe urmă m-am trezit, m-am dezmeticit puţin şi mi-am dat seama că asist, prin perete, la o dispută conjugală. Dar de-aia nasoală, cum n-am avut în viaţa mea şi sper să nu am niciodată, cu înjurături, ţipete şi plâns. După vreo 5 minute disputa s-a mutat pe holul de la intrare, eu urmăream totul pe vizor ca un spion pensionar. Tipul tocmai ieşit din duş a îmbrâncit-o de două ori pe prietena lui, i-a descuiat o uşă suplimentară aflată la capătul holului şi a dat-o afară.

După vreo jumătate de oră cred că tipa s-a întors şi s-au împăcat, dar episodul mi-a rămas în cap. Pe moment n-am reacţionat, deşi de obicei primul instinct pe care îl am e să sun la Poliţie. Pe urmă încerc să intervin, măcar de la distanţă. Doar că de data asta n-am schiţat niciun gest şi ulterior mi-am făcut procese de conştiinţă. Nu-mi dau seama exact nici acum dacă era cazul să intervin sau să chem poliţia. Teoretic n-au fost decât câteva îmbrânceli, dar tot agresiune e şi putea să fie mai rău.

Ce-aţi fi făcut în locul meu? Sunaţi la Poliţie? Deschideaţi uşa să-i calmaţi? Sau ignoraţi episodul pe principiul că fiecare trebuie să-şi vadă de treaba lui?

IN Filme

jack_domestic

Domestic –  cel mai recent film al lui Adrian Sitaru a avut o super campanie de promovare şi un trailer foarte mişto. Doar că singura legătură între campanie, trailer şi film sunt animalele. Şi chiar şi legătura aia e destul de bizară, cam cum e tot filmul. Un umor negru pe care nu prea l-am înţeles, nişte situaţii domestice destul de mişto, câteva întâmplări abstracte. Abia după ce l-am ascultat pe regizor am înţeles care e ideea de bază.

Jack the Giant Slayer – moda cu reinterpretările unor poveşti celebre continuă. După Vrăjitorul din Oz şi Hansel&Gretel, avem Jack şi vrejul de fasole în varianta cu Ewan McGregor şi Stanley Tucci. Deşi nu prea mai e pentru copii, filmul e undeva între unul de aventuri şi thriller. Uriaşii sunt mai mulţi şi foarte urâţi, boabele sunt mai puternice, povestea e puţin mai complicată. Deşi nu e nimic spectaculos în scenariu, realizarea e destul de mişto, numai bună de văzut într-un weekend. Sfat: cu cât e ecranul mai mare, cu atât o să vă placă mai mult.

Meniu