Pe vremuri, toată lumea care venea în vizită în Militari lăuda pâinea de calitate superioară ce se servea la fiecare masă. Proaspătă, legată, franzelă românească, asemănătoare cu pâinea aia care se făcea la fosta fabrică Plevnei. Pentru cei care n-au avut ocazia să o testeze, pâinea de la fabrica Plevnei era bună ca o friptură. Şi, spre deosebire de altele, se menţinea proaspătă mai multe zile. Iar când te obişnuieşti cu binele, nici nu-ţi mai dai seama că există oameni oropsiţi pe lumea asta. Nu realizezi că sunt oameni care mănâncă pâine veche de 2 zile mai mereu. Pur şi simplu nu iei asta în calcul.
Din păcate, soarta m-a făcut să devin unul din acei oameni. Zona în care locuiesc e înconjurată de mici magazine de cartier. Cred că sunt vreo 10 astfel de magazine, inclusiv un Non-Stop care închide la ora 23:30 (da, e un cartier mai special). La toate găseşti aceeaşi pâine de proastă calitate, cred că e franzelă TITAN. Şi nu doar că pâinea e proastă, dar numărul mare de magazine în care se vinde o face să fie şi mai proastă. 2 pensionari cumpără dintr-un loc, 2 din altul, corporatiştii se opresc la alt magazin, iar rafturile sunt mereu pline, pentru că pâinea vine o dată la 3 zile. Citeşte tot articolul














