gm tennis

IN All Sports

bloggers_open

Toţi amatorii tenisului din blogosferă s-au adunat în weekend la arenele GM Tennis pentru ceva ce în anumite cercuri restrânse s-ar putea numi sport. Turneul cu cea mai mare tradiţie în online, Bloggers Open, a fost zguduit încă de săptămâna trecută de vestea că Mircea Meşter, campionul absolut al sufletelor noastre, a ales alte turnee din circuit, pe pământuri străine, în loc să vină la Bucureşti şi să joace în faţa fanilor săi. Cei doi au fost extrem de trişti pe toată perioada turneului, dar nu au vrut să facă nicio declaraţie.

De lipsa lui Meşter au profitat din plin marele învins de până acum al blogosferei, Radu Restivan, dar şi Ştefan Stroe, beneficiarul unui wild-card de ultim moment. Ştefan a venit mai nepregătit decât Danemarca în 1992 şi a reuşit să meargă lejer până în sferturi, când a abandonat la minge de meci pentru că omoplatul drept şi nişte teme la mate pe care nu le făcuse din timp cu ăla micu l-au obligat să plece acasă. Totuşi, marketerul a reuşit să-l învingă pe viitorul campion în faza grupelor cu un scor aproape categoric: 6-3. Probabil că ar fi fost o finală pe cinste, însă meciul dintre marketing şi PR va continua şi la ediţiile următoare. Citeşte tot articolul

Meniu