Un fluierat scurt, două, apoi trei, toate pe aceeaşi tonalitate, la fel de puternice. Antrenorul îi transmite sportivei din bazin că a fost ajunsă din urmă de adversare. Alte fluierături sacadate răzbat prin hărmălaia generală pe care înotătoarele n-o aud decât la final.
Înotul este unul dintre puţinele sporturi în care te baţi cu adversarul fără să-l vezi, fără să ştii clar care e situaţia în clasament. Aceste fluierături sunt singura informaţie care ajunge la sportivi în cele câteva zeci de secunde de competiţie, cel mult minute (pentru probele de rezistenţă). 20-30 de secunde în care dai tot ce ai mai bun, îţi împingi limitele sperând să scoţi cel mai bun timp. Citeşte tot articolul
