Cel mai mişto cadou pe care putea cineva să mi-l facă în copilărie era un Kinder Surprise. Nu numai că era combinaţia perfectă între dulciuri şi jucării, dar aveam şi emoţia aia dinainte de a deschide ambalajul şi a afla ce se ascunde înăuntru. Şi pentru că am moştenit din familie pasiunea pentru meştereli, speram de fiecare dată să fie ceva de asamblat, eventual cu instrucţiuni cât mai ample.
O jucărie care necesita asamblare însemna automat dublarea simpatiei pentru cel care îmi cumpărase Kinderul.
Surprizele care se asamblau cel mai greu ţin minte că erau cele cu abţibilduri pe care trebuia să le potriveşti la fix, iar victoriile se dovedeau a fi nepreţuite când reuşeam să mă descurc fără ajutor.
Când a reapărut originalul Kinder Surprise, prin facultate, mă obişnuisem să-mi cumpăr câte unul pe săptămână, cred că e momentul să reiau obiceiul.
Deunăzi am asamblat un Strumf şi m-a cuprins o nostalgie cu aer distractiv. Asamblarea n-a fost tocmai una obişnuita şi a cauzat o grămadă de rasete şi comentarii. Un Strumf stătea dezmembrat pe doua tricouri Kinder Surprise şi i-am dat o mână de ajutor. Ne-am îmbrăcat cu ele şi am început să aruncăm cu glume până a ieşit ce se vede-n poza de mai jos.
