koyos

IN Casual stuff

Când au venit în România, toată lumea le zicea grecilor de la Koyos că numele magazinului lor e total nepotrivit, că sună cum n-ar trebui. Grecii s-au întors cu spatele şi-au zis cu tupeu (adicătelea au fost coioşi): „Ntz, se pronunţă co-ioş”. Coios sau co-ioş, brandul dispare după doar 4 ani de la lansare, urmând ca magazinul să fie integrat în platforma SensoDays.

Pe lângă povestea cu numele, decizia asta mai are o cauză. Când liderul de piaţă are un singur brand pe care vinde de toate, nu prea mai are sens să ţii 3-4 magazine mici pentru fiecare nişă. Asta au vrut să facă şi cei de la IT&S SA cu integrarea Koyos în SensoDays. Bine, nici numele ăsta nu-i cel mai fericit, ba chiar mi se pare că e mult mai puţin memorabil decât Koyos.

Revenind la naming, cred că povestea cu Koyos trebuie să se întipărească bine de tot în mintea tuturor străinezilor care vin pe piaţa din România fie direct cu nume proaste, fie le schimbă pe alea vechi, pe care le ştia toată lumea, cu unele proaste.

De urmărit cum va evolua Mercador după trecerea la numele OLX. Şi cred că în contextul ăsta va fi mult mai interesant de văzut cum va decurge campania de rebranding a celor de la Romtelecom şi Cosmote în T şi  T-Mobile. În continuare cred că alegerea înţeleaptă pentru piaţa românească ar fi fost (măcar) păstrarea brandului Romtelecom. Treaba asta cu unificarea brandului în mai multe ţări din raţiuni de business e bună, da’ nu mereu.

IN IT

Vineri a fost Black Friday în SUA, o zi a reducerilor record, ce are loc în fiecare an imediat după Ziua Recunoştinţei. Oamenii se bat între ei (la propriu) pentru a intra în magazine şi a cumpăra orice le pică în mână. Sunt reduceri de 60-70% la tot felul de produse. Ca orice săbătoare care încurajează consumul, conceptul Black Friday a fost adus şi în România. Au fost o grămadă de oameni nemulţumiţi, serverele tuturor au picat, lumea a făcut live blogging (1, 2) dar pentru magazine a fost un real succes.

Dincolo de succesul financiar, unele magazine au punctat şi la capitolul branding. Haideţi să vedem însă cum au comunicat magazinele implicate în Black Friday anul acesta.

Emag a fost primul magazin care a anunţat reducerile de Black Friday. Sau cel puţin aşa s-a transmis mesajul în piaţă. Chiar dacă au fost sau nu primii care au anunţat ziua reducerilor, cei de la Emag au punctat la capitolul imagine. Percepţia generală a fost că celelalte magazine concurente au intrat în joc mai mult pentru a încerca să ţină pasul cu Amazonul românesc. Citeşte tot articolul

Meniu