Aţi citit şi, cu siguranţă, o să mai citiţi poveşti mişto de la Ideo Ideis 10. A fost la fel de frumos ca în fiecare an, am mai contribuit la o vară memorabilă pentru vreo 300 de liceeni, am făcut să fie bine. Totuşi, trăind în bula asta care durează vreo 10 zile, ai impresia că nimic rău nu se întâmplă şi nici nu se poate întâmpla. Însă anul ăsta am aflat de oamenii care fac rău, fie că vor sau nu.
Chiar dacă pare că e o explozie de energie şi fericire, chestia asta se aplică doar în bula noastră, iar în afară sunt oameni care au făcut tot felul de eforturi pentru ca festivalul să nu se întâmple, sau ca anumite trupe să nu ajungă acolo, sau ca unii puşti să se lase de teatru.
Ai zice că strângem la Alexandria an de an vreo 200 de adolescenţi din toată ţara care sunt preocupaţi de teatru, de artă, de muzică, tineri pe care îi putem numi elite. Iar elitele ar trebui sprijinite, încurajate să-şi urmeze pasiunile, nu puse la colţ pentru absenţe. Citeşte tot articolul














