Zilele trecute, chiar înainte de bilanţul final al guvernului Cioloş, au început să circule pe net informaţii legate de dosarul pentru înscrierea Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO. Am văzut multe opinii (mult prea) vehemente împotriva primului ministru pentru că nu şi-a asumat depunerea acelui dosar. S-a mers până la punctul în care unii tineri activişti ziceau că şi-a folosit degeaba mandatul şi că a fost o mare dezamăgire.
„Fricosul”, „jenantul” sunt doar câteva dintre calificativele pe care le-am citit. Aceiaşi oameni care până mai ieri aplaudau fiecare drum făcut de premier la Economy Class şi fiecare gunoi strâns de pe jos. Revolta a ţinut puţin, până când doamna Corina Şuteu, ex-ministrul Culturii, a depus pe propria răspundere acel dosar.
Însă pe mine episodul ăsta m-a lămurit că nici noi, ăştia care suntem cât de cât normali la cap, nu înţelegem ce-i cu binele comun. Ok, s-a luptat mult pentru Roşia Montană, dar să mergi până la punctul în care să-l desconsideri pe Cioloş pentru că n-a îndeplinit O CHESTIE de pe agenda unui grup restrâns de activişti e drum lung.
Cred că în următorii ani la asta ar trebui să lucrăm: să înţelegem ce-i aia comunitate, să definim nişte priorităţi şi să le acceptăm cu toţii.
