sezonul 2

IN Filme

Sezonul 2 din Westworld începe luni, 23 aprilie, cu difuzare de la 04:00 şi 20:00, însă va fi disponibil şi pe HBO Go, as usual. Am văzut primul episod în avanpremieră zilele trecute şi pot să vă spun că e mişto. N-o să dau spoilere prea mari, aşa că puteţi citi liniştiţi.

După cum ştiţi, sezonul 1 s-a terminat cu acea mare petrecere la care Dr. Ford începe să le prezinte noua poveste investitorilor şi oamenilor importanţi din compania ce deţine jocul, moment în care gazdele îi atacă pe toţi şi are loc un măcel. Una dintre discuţiile de la momentul respectiv a fost dacă Dr. Ford chiar a murit pe bune, sau a fost ucisă una dintre clonele sale robotizate.  Citeşte tot articolul

IN Filme

Am văzut în weekend sezonul al 2-lea din UMBRE. Foarte bună ideea celor de la HBO să permită vizionarea pe HBO GO înainte de „premiera” de la TV, în felul ăsta am reuşit să văd uneori serialul duminica, şi nu la 3 zile după apariţie. 

Aveam aşteptări destul de mari de la sezonul ăsta din UMBRE, după ce au trecut vreo 2 ani şi ceva de la lansarea primului sezon. N-aş putea să spun că am fost satisfăcut pe deplin, dar premisele sunt foarte bune. Aş zice că sezonul ăsta a fost unul de trecere, în care s-au întâmplat o grămadă de chestii, s-au introdus personaje noi şi s-au deschis fire narative.  Citeşte tot articolul

Meniu