Din păcate, The Martian este genul ăla de film pe care l-au lungit extrem de mult doar ca să-şi cumperi mai mult nachos la cinema. După prima oră începusem să mă plictisesc, chiar dacă filmul, în esenţă, e destul de bun.
Fără să vă dau spoilere (exceptând ce vedeţi din trailer), povestea e cam aşa: Matt Damon e pe Marte împreună cu o echipă de astronauţi de la NASA. Vine o furtună, colegii fug, el rămâne prins acolo. Supravieţuieşte şi rămâne cu raţii destul de bune de mâncare, care îi sunt totuşi insuficiente. Ce faci în cazul ăsta? Te transformi într-o combinaţie de Robinson Crusoe cu Chuck Noland (tipul din Cast Away).
Ce poate fi deranjant este numărul mare de întorsături de situaţie, care pe mine m-au plictisit la un moment dat. E pierdut, ba nu, e salvat. Ba nu, e pierdut, ba nu, e salvat. And so on. Oamenii care l-au comparat cu Interstellar cred că n-au văzut Interstellar. Altfel nu-mi explic cum le poţi compara. E ca şi cum ai compara Godfather şi Analyze This doar pentru că sunt cu mafioţi amândouă.
