Pe ploaie. De bun simţ.

Nu sunt cel mai civilizat şofer din câţi există. Conduc destul de agresiv, acord prioritate pietonilor atunci când consider că e oportună oprirea, depăşesc prin dreapta etc. Mă încadrez în categoria şoferilor pe care îi aminteşte Michel Tournier în citatul de mai jos:

Mulţi bărbaţi, chibzuiţi şi ponderaţi în vremuri obişnuite, devin nişte brute imbecile de îndată ce au un volan în mâini şi un accelerator sub talpă. Ei nu conduc cu capul, ci cu sexul.

Toate astea se schimbă pe timp de ploaie. Regulile jocului sunt cu totul altele atunci, ţinând cont că tu eşti în maşină la căldură şi pietonul e în ploaie.

Pentru că mama nu m-a născut în maşină şi am circulat pe jos şi pe vânt şi pe ploaie. Iar când plouă torenţial, umbrela e pe post de zmeu în bătaia vântului şi eventual mai ai şi ceva de cărat, nu-ţi mai arde de nicio maşină şi vrei să ajungi cât mai repede sub un acoperiş.

Aşa că pe timp de ploaie încerc să respect câteva reguli de bun simţ. În primul rând pe ploaie aştept oricâţi pietoni ar fi. Pe uscat încerc să-i mai educ, să se grupeze, să nu treacă în şir indian, să nu se comporte ca şi cum ar fi strada lor, dar pe ploaie e altceva, pentru că pe ei îi plouă şi pe mine nu.

În al doilea rând merg pe banda din mijloc pe cât posibil. În niciun caz banda 1 pentru că acolo sigur sunt gropi, sigur e apă şi SIGUR sunt şanse să stropeşti pe cineva. Banda a 3-a e cam la fel în multe situaţii.

Dacă n-am încotro, merg cât mai încet, cu ochii pe oglindă ca să-mi dau seama ce val de apă stârnesc.

Iar bălţile se iau în viteză doar dacă nu e lume prin preajmă, chiar dacă sunt pe mijlocul străzii.

Iarna e mai nasol, că regulile se inversează, atunci ar fi bine ca pietonii să înţeleagă că nu poţi să mai frânezi instant şi abia pleci de pe loc pe gheaţă.