in Casual stuff

În rândul lumii

Blogul ăsta a fost cel mai năpăstuit de soartă dintre toate siteurile şi blogurile pe care am pus eu mâna. Update-uri din când în când, pluginuri servite cu parcimonie, ba chiar şi o problemă cu un virus acum vreun an. Bucuros le-am dus pe toate şi mi-am văzut de treabă. Dar în ultima vreme a început lumea să mă întrebe de unici (vă mai dau din casă una tare – la un moment dat uitasem să pun codul de analytics în temă şi vreo 6 luni n-am avut statistici, aşa des verificam), de abonaţi şi alte cifre.

Codul de Analytics l-am pus până la urmă, dar cu abonaţii la feed pur şi simplu nu voiam să stau să fac redirecturi şi modificări prin surse. Să fie ei sănătoşi şi bucuroşi că mă citesc din feed, ce-mi trebuie să ştiu eu câţi sunt? Până când a venit domnişoara Corina Georgescu şi la o discuţie amicală mi-a zis că are ea un plugin deştept care face redirectul pe feedburner automat (plugin pe care eu nici nu m-am obosit să-l caut deşi bănuiam că există). Şi ca să fie completă operaţiunea de transport la botul calului, tot Corina mi-a dat pluginul şi mai avea puţin până să-mi ceară datele de eFTiPi ca să-l instaleze ea.

Prin urmare, mulţumită Corinei am acum o viziune clară şi completă asupra maselor de oameni care îmi citesc blogul, zecile de mii, milioanele. Sunt extaziat.

PS: Pluginul se cheamă FeedBurner FeedSmith, în caz că există doritori să-şi redirecteze feedul.

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu