Din fericire, am reuşit să ajung destul de des la teatru în această stagiune. Asta datorită faptului că e mult mai simplu să cumperi bilete. Am văzut atât piese bune, cât şi piese mai puţin bune, dar n-am plecat niciodată dezamăgit. Ei bine, uite că s-a întâmplat şi asta, săptămâna trecută.
Auzisem la sfârşitul lui august despre „Femeia care şi-a pierdut jartierele” dar la momentul respectiv era o bătaie fantastică pe bilete. Mălăele, Mihăiţă, Dorina Chiriac, totul în regia lui Silviu Purcărete. Spectacolul se joacă la Romexpo, într-o sală nouă a Teatrului de Comedie, iar biletele sunt 60 de lei (preţ unic). Cam mult, având în vedere preţul obişnuit al biletelor de teatru. Cam dublu, mai exact. M-am gândit, însă, că preţul trebuie să fie justificat de noua sală, decoruri sau un spectacol maraton de peste 3 ore (cam cum e Oblomov).
Cum ziceam, am găsit cu greu bilete pentru spectacolul de săptămâna trecută. Am plecat spre teatru cu aşteptări foarte mari, ba chiar am mâncat bine înainte ca să nu mi se facă foame mai devreme de miezul nopţii. Am dat peste un spectacol fad, scurt şi pe alocuri plictisitor. Dar e cu Mălăele şi Mihăiţă o să-mi spuneţi. E, dar ăsta e singurul lucru care te face să nu-ţi ceri banii înapoi. Deşi se presupune că ar fi o comedie, abia dacă am zâmbit. Deşi se presupune că e o mare inovaţie, poziţionarea scenei pe mijloc îi face pe actori să se plimbe în cerc şi să alterneze părţile, fiind mereu cu spatele la o parte a publicului.
După spectacol m-am simţit foarte prost. Mă gândeam că nu e corect să judec preţul pe care îl stabileşte un teatru pentru o anumită piesă, nu e corect. Mi-am spus că sunt un zgârcit care nu apreciază teatrul. Însă am încercat să-mi dau seama dacă e ceva care ar putea să justifice acel preţ în comparaţie cu alte spectacole. Decorul e alcătuit din câteva dulapuri, costumele nu sunt extraordinare (ba dimpotrivă, sunt nişte haine total obişnuite – cu o singură excepţie), actorii sunt mari dar puţini, piesa e mai scurtă decât majoritatea pieselor pe care le-am văzut în ultimul an: o oră şi 10 minute. Şi nu prea se întâmplă nimic.
Sigur, pentru un anumit tip de public, piesa e amuzantă. Dar nu cred că umorul la prima mână are prea mult loc pe scenele teatrelor, vedem destul la televizor. Nu cred că ar trebui să vă pierdeţi timpul cu Femeia care şi-a pierdut jartierele. Mai bine alegeţi Revizorul. E tot cu Mălăele şi Mihăiţă (ba chiar şi cu alţi actori mari), iar la plecare nu vă veţi simţi înşelaţi.
