in Casual stuff

Becali, de ce n-ai şapcă?

Chestia cu arestarea lui Becali era doar o chestiune de timp. La modul în care îl aşteptau toţi la cotitură era normal să fie prins cu ceva. Ambiţia prostească a celor şmecheri de la putere a avut succes până la urmă. N-au reuşit cu terenurile armatei, n-au reuşit cu fotbalul, n-au reuşit cu alte chestii. Dacă nu reuşeau nici acum, probabil că următoarea chestie era să-l salte pentru că nu avea şapcă. La fel ca în bancul cu ursu şi iepuraşu, orice motiv era bun ca să-l aresteze pe Becali.

Şi acum nu înţeleg de ce nu conştientizează toţi nebunii care se bucură, cât de gravă e problema. Pentru prima oară după atâţia ani, se demonstrează ce ne ziceau mamele când eram la şcoală. Se demonstrează că profesorul e suveran la ora lui şi dacă vrea să-ţi demonstreze că ai greşit şi să-ţi pună notă mică, tot o face până la urmă. Eu am crescut cu convingerea că niciun profesor nu-mi poate face nimic dacă am dreptate chiar dacă are boală pe mine. Am crescut cu siguranţa că va exista mereu o instanţă superioară care până la urmă va face dreptate. Dar nu-i aşa.

Şi elevul Becali l-a supărat pe domnul director aşa că acum l-au scos la tablă la toate materiile ca să-l lase repetent câţiva ani.

Ce învăţăm noi de aici? Că indiferent dacă ai dreptate sau nu, trebuie să ai grijă ce faci şi ce spui. Pentru că nu se ştie niciodată pe cine superi. Şi dacă superi pe cineva, poţi să  fii sigur că până la urmă îţi vor veni de hac cu ceva. Iar aceasta este o dictatură a terorii. Dictatură pe care nu mai sunt dispus să o suport încă 5 ani.

La revedere, domnule Băsescu!

8 comentarii. Leave new

  • traim in tara lu dracula, unde fetele sug…..

    Răspunde
  • hai frate..
    in primul rand e „poti FI sigur”, iar in al doilea rand comparatia cu capone nu e degeaba. chiar crezi ca becali e nevinovat la faza asta? recunosc, cineva l-a luat in colimator, dar nu l-a luat de baiat bun ce este. saracul jiji a facut atatea pentru romani si pentru tara asta si comunistii vor sa-i reduca popularitatea. ntz ntz ntz

    Răspunde
  • @Cata daca imi zici si de ce e „poti fi” si „poti sa fii”, iti dau bonus 😛

    si in al 2-lea rand. ia gandeste-te tu ce se intampla cu nicu gheara si pe urma mai vedem. vantu, patriciu… si alti d’astia. singura diferenta e ca becali are gura mare. doar pentru asta sa fie doar el prins? pentru asta prezinta pericol public?

    Răspunde
  • Cetateanu' Turmentat
    aprilie 6, 2009 10:23 am

    Pentru ca in primul caz fiind la infinitv- verbul capata o cu totul alta functie sintactica decat aceea de predicat, pe cand în al doilea caz e vorba de o subordonata, iar din cate stiu conjunctivul nu se formeaza din infinitiv.
    Referitor la post- atata timp cat adevarul absolut nu exista- nici ideea de dreptate nu poate tinde catre absolut, reducandu-se totul la concret, la relativ, astfel ca lumea se bazeaza pe o echitate morala- nu juridica.

    Răspunde
  • Bancu era de ce nu porti caciula.

    Si nu inteleg ce vrei sa spui, daca politia nu e in stare sau nu vrea sa ii aresteze pe altii, ar trebui sa ne revoltam cand totusi aresteaza pe unu’? Ce, daca nu il aresta pe Becali erau mai putin corupti? Vrei ca toti infractorii sa astepte pana cand se hotarasc astia sa-l aresteze si pe Nicu Gheara?

    Sigur, e revoltator modul in care functioneaza justitia la noi in tara, dar nu-i nimic nou. Ma bucur ca din cand in cand mai au de suferit si unii care eu consider ca merita. Si Becali merita din plin.

    Răspunde
  • ma, sunt atatia care ar trebui luati la pwla serios. si sunt multi acoliti ai lui basescu. dar pana la urma nu este vorba despre el. este vorba despre becali si altii ca el. indiferent ca sunt ai pdl-ului sau ai psd-ului.
    si chiar nu crezi ca e vinovat de sechestrare de persoane ?

    Răspunde
  • Se pare ca Becali a devenit un adevarat fenomen in Romania…:)

    Răspunde
  • tu crezi ca presedentia schimba ceva? crezi ca presedintele stie sa spuna NU?? indiferent cine e el? atunci cand interesele lui sunt mai presus?
    hai sa fim seriosi: asta e tara unde niciodata nimic nu o sa se schimbe. si imi pare cel mai rau de faptul ca tocmai eu am ajuns la concluzia asta!
    de ce sarim? pentru ca ei pot. e singurul lucru? pot sa il arestez pe Becali? Pot! atunci o fac! Pot sa mai fur cateva sute de milioane din banii statului? Pot! atunci o fac!
    si @cata nu i-a tinut mai mult de 2 ore. ii furasera masina in pana mea… jeeezzz. au intrat hotii in casa peste ai mei si politia nu a gasit nici pana azi „faptasul”. omu a furat tel maica-mii si ma injura si ma ameninta TOT EL, la telefon!!! de cate furturi de masina rezolvate ai auzit pana acum?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu