Letopiseţul Ţării Hoinăreşti de la Dial-up încoace…

Dacă stau să mă gânesc la poveştile prietenilor mei, contactul meu cu internetul nu e deloc spectaculos. Nu implică nici sume fabuloase plătite, nici recorduri de trecut prin cine ştie ce cărţi. E o relaţie pe care am construit-o în timp, încetul cu încetul.

Calculator am avut de pe la 11 ani, destul de târziu. Multă lume avea PC de câţiva ani şi eu am sărit peste 586, 686 şi miracolul Pentium.

M-am trezit cu minunea în casă într-o zi când am venit de la şcoală. Mi-l amintesc şi acum pe Emil, prietenul lu tata care butona concentrat. El era specialistul în calculatoare la momentul respectiv. Mult timp el a reprezentat sursa mea de inspiraţie. Ce-i drept, omul era în domeniu, doar lucra la farmacie :))

Dacă nu mă înşel, am avut parte de un Pentium 3, cu un procesor Intel Celeron pe care l-am folosit muuultă vreme. La momentul respectiv era foarte şmecher calculatorul mai ales că avea Windows 98 second edition.

După puţin timp a adus tata acasă un card de la PCNet. Albastru închis. Cred că îl mai am şi acum în unul dintre dulapurile cu chestii de calculatoare. Avea 50 de ore pe el şi cred că ne-a luat vreo 2 ani să le terminăm.

Pentru că marea artacţie erau jocurile, internetul era un fel de… opţiune interesantă cu care te puteai lăuda şi atât.

Mi-am făcut primul mail pe Kappa şi era de forma alexandru.ciuca@personal.ro (parcă. sau email.ro). Oricum nu corespondam cu nimeni aşa că nu intram decât ca să-l verific din când în când.

Colegul meu de bancă, Radu, avea un frate mai mare care era la liceu la momentul respectiv. Şi aşa descoperise Radu mircul. Pe care l-am testat şi eu foarte puţin. Ca să vă faceţi o idee, intratul pe net presupunea o implicarea din partea întregii familii. Era ca un efort colectiv la care participam cu seriozitate şi atenţie.

Pentru că tata era mai deschis la noua tehnologie, tratam cu el ‘verificarea mailului’ şi alte operaţiuni de importanţă maximă. Pe urmă trebuia să pândim momentul prielnic ca să ne conectăm pentru că mama mergea pe principiul „dacă ne sună cineva cât e telefonu scos din priză, plus că cine ştie cât costă plus că ce avem noi de căutat pe internet?” :))

Din păcate o vreme la asta s-a rezumat relaţia mea cu internetul pentru că nu-mi plăcea ideea de sală – n-am fost niciodată (da, aţi citit bine, n-am fost niciodată într-un internet cafe).

În plus, am fost dezavantajat şi de amplasament. La noi în zonă  nu era decât o reţea întinsă pe vreo 4-5 blocuri pline de cetăţeni nemulţumiţi. Care tăiau firul reţelei când aveau chef. Iar când n-aveau ei chef de scandal, întrerupea Bobby ( coleg de generală, nu Voicu :p ) reţeaua ca să facă el download. Aşa că alternativa dial-upului era o reţea care mai mult nu mergea şi care costa 50 de lei pe lună. Şi erau bani pe vremea aia. Dacă stau bine să mă gândesc, chiar şi acum dau mai puţin la RDS.

Când s-au terminat cele 50 de ore de la PcNet am mai cumpărat vreo 100 şi pe urmă s-a băgat oferta la Myx. Aveai net gratis dacă făceai nu ştiu ce. Dacă aveai abonament la Connex parcă. Oricum, o vreme am folosit dial-upul de la myxnet.

Şi ajungem la epoca modernă.

Începuse liceul şi eu tot pe dial-up funcţionam. Dar la un moment dat a venit super vestea că RDS bagă internet. Au urmat procese de lămurire şi ziua instalării (pe care nu mi-o amintesc, sincer să fiu). Cert e că aveam internet non-stop şi puteam folosi Kazaa ca să-mi trag muzică. Eram la apogeu :)) Atunci am început să folosesc yahoo messenger la greu. Tot atunci am descoperit Dc-ul. Trăgeam filme cu 32 kb/s. Adică stăteam 8 ore pentru un film. Dacă era pe 2 cduri mai bine aşteptam să-l dea la televizor :))

Şi pentru că dependenţa a crescut, stăteam din ce în ce mai mult. De la 2 ore pe zi la 4 ore pe zi şi tot aşa. La un moment dat mă trezeam noaptea după ce se culcau ai mei şi stăteam pe net pe diverse siteuri. Nici nu mai ştiu ce făceam, ştiu doar că nu prea erau siteuri porno cum povesteşte toată lumea.

În clasa a 12-a trebuia să învăţ pentru Bac doar că descoperisem Skype-ul şi stăteam la poveşti până la 4-5 dimineaţa. În condiţiile în care la 8 trebuia să fiu la liceu :-j Dar s-au prins ai mei aşa că a trebuit să le dau cablul de alimentare pentru binele viitorului meu. Ceea ce nu ştiau ei e că la imprimantă era acelaşi tip de cablu aşa că nopţile nedormite au continuat.

Pe urmă am scăpat de Bac şi am surfat fericit până la adânci bătrâneţi, fără restricţii de viteză sau de timp.