Din motive de lene n-am apucat să scriu postul ăsta în miez de noapte, deşi mă trezisem pentru asta. Ca să nu fie dubii, n-are legătură cu ce-a scris Simona aici deşi pare 🙂 în fond, sunt idei plecate de la aceeaşi discuţie.

Acum ceva timp am avut ocazia să învăţ câteva lucruri despre prietenie de la nişte oameni faini. Am aflat atunci că nu prin aprobări cuviincioase dăm dovadă de respect. Şi că nu trebuie să fii de acord cu cineva ca să arăţi că îi eşti prieten. Dimpotrivă, am învăţat de la ei că îţi arăţi prietenia de fiecare dată când ai puterea să spui “Băi, eu cred că ai greşit”. E genul de sinceritate de care avem cu toţii nevoie însă pe care nu avem curajul să o aplicăm.

Iar faptul că în acest moment te comporţi stupid într-o anumită situaţie nu mă face pe mine să tac şi să te ignor. Nu. Mă impulsionează să vin, să-ţi dau una peste ceafă şi să-ţi spun “Trezeşte-te!”. Pentru că pentru asta sunt făcuţi prietenii. Iar cei care te susţin în toate prostiile pe care le faci doar pentru că eşti simpatic sau respectat nu sunt deloc ok.

Sau cel puţin aşa am fost învăţat.