Aş putea să scriu pe blog un post despre cât de naşpa este BRD. Şi aş putea să povestesc cum am fost luna trecută să-mi închid cardul şi tanti de la ghişeu (după o oră de aşteptare) mi-a zis că nu poate să-mi închidă şi contul. Şi că pentru asta trebuie să vin peste o lună fix. Şi atunci eu am întrebat: fix fix? Da, fix, adică pe 19. Boon, vin pe 19. Şi mi-a dat banii pe care îi mai aveam pe card şi mi-a oprit o grămadă din ei (vreo 15 ron) cu menţiunea: Haideţi că v-am oprit bani destui, nu trebuie să mai plătiţi nimic luna viitoare, doar închidem contul.

Şi aş putea să mai spun că azi am fost şi mi-au mai cerut 9 lei taxă de şmecher pentru că ei de fapt mâine închid contul şi, citez: Dacă cumva apucă să se ia comisionul mâine, ce facem? Deci mi-au luat banii pe probabilităţi. Nice.

Şi aş fi putut să mă cert cu ele acolo, să cer o discuţie cu şeful lor, să fac scandal, să mă bălăcăresc şi să mă enervez. Pe urmă să vin acasă şi să scriu un post lung în care să fac SEO pe cât de naşpa e BRD, Emi Gal style.

Dar n-o să fac asta.