Am un vecin…

Ştiţi melodia Alinei Manole cu „Am un pitic…” ? Dacă n-o ştiţi, foarte urât din partea voastră. O găsiţi aici jos de tot la „următorul album”, pe pagina dedicată Alinei pe ÎnConcert.ro (mama ce self-promo nesimţit 😛 ). Eh, cum zice cântecu, aşa am şi eu un vecin „şi-l vreau fericit”. Numai că el nu ne vrea fericiţi :))

Omul ăsta  „devenit o obsesie a mea, sau dacă vreţi c-un termen mai modern – angoasa vieţii mele”, cum zice regretatul Toma.  Reiau. Omul ăsta renovează. Da, e banal, renovează; mai dă o gaură, două, zece. Nimic special. Nu fac scandal dacă omu trebuie să-şi găurească pereţii şi o face la ore rezonabile. Asta e, şi tata se mai crede meşterul casei din când în când.

Eh dar cetăţeanul ăsta renovează din august. Din AUGUST. Un apartament de două camere. Şi e o muncă constantă, nu ceva de weekend. Oh, nu. Zi de zi vin meseriaşii cu maşinile (un gip cam ca D.D.-ul Roxanei Radu şi un cielo) şi pleacă târziu în noapte. Ce-or face, numai ei ştiu. E drept că nu deranjează foarte mult. Dar nu pot să pricep ce poate omul ăla să renoveze atât. CE? Sunt două camere.

Am mai avut unul care şi-a renovat 4 luni garsoniera. Ziceam atunci că sigur şi-a făcut vilă din garsoniera aia. Ăsta cred că şi-a făcut palat. Cred că a excavat, a trecut de subsol şi are un complex turistic sub pământ. Altfel nu-mi explic ce poate să facă.

Ah, şi cară chestii. Are un Touareg cu care îşi plimbă tot felu de tâmpenii. Ba şi-a cărat uşa de la intrare, ba a plecat cu un vas de wc (!?), ba cu mobila de bucătărie… Ce-i drept, dacă ai Touareg, e normal să cari totul cu el, nu să dai banii pe o dubitză care să-ţi care prostiile. Ce dacă am piele în interior şi am dat 40.000 de euro pe el? Ce, bancheta aia din spate e rabatabilă degeaba?

Cred că îmi fac curaj şi îmi fac drum pe la el după ce termină. Să-l întreb de sănătate or something. Vă ţin la curent.