Facebrands Pro este aproape de lansare iar câţiva bloggeri (printre care şi eu) au primit conturi de test. Detalii pe Refresh.

HTC ChaCha (telefonul cu buton de Facebook) s-a lansat oficial în România, la Orange, marţi. Am avut ocazia să primesc un telefon în teste şi voi reveni cu un review. În SUA numele e HTC Status, iar în Spania e HTC ChaChaCha.

Google a anunţat săptămâna aceasta lansarea Google Maps Navigation, un soft pe care am avut ocazia sa-l testez deja zilele trecute, când încercam să ajung la Bestfest. Detalii.

Miercuri se lansa Google+, reţeaua socială de la Google. Presupusul Facebook killer. Detalii aici şi aici.

După o agonie de câţiva ani buni, MySpace a fost vândut de Rupert Murdoch. Unor băieţi, printre care se numără şi Justin Timberlake. Ştirea a fost (evident!) că Iustin a cumpărat MySpace. Cu 35 de milioane de dolari. După ce Murdoch îl cumpărase cu 500. De milioane.

Tot săptămâna asta s-a vândut şi GoDaddy. Suma ajunge la 2.25 miliarde de dolari (sau cum ar zice jurnaliştii români, bilioane). Detalii.

Statul New York a aprobat căsătoria între cupluri homosexuale. Mai interesant este că votul a stârnit un interes atât de mare, încât a fost transmis Live Video. Detalii.

În alte ştiri pe scurt: Costin a plecat de la IBU (fix când mă dădeam bine pe lângă el ca să mă pună şef peste toate favicoanele din trust =(( ), Mediafax Group a relansat flaps.ro (serviciu de rezervări bilete de avion), Facebook va lansa un chat video împreună cu Skype, se zvoneşte că Google o să cumpere Hulu, Gmail are şi el un look nou, la fel şi searchul sau calendarul.