Care mai e scopul?

Eu ştiam că în teorie e aşa: ai o idee, te documentezi, scrii pe blog. Iei articolul şi îl arăţi prietenilor, cunoscuţilor, cititorilor. Ei intră, citesc, îţi comentează, vin cu idei. Blogging.

Dar de fapt petrecem mai mult timp distribuind conţinut pe cât mai multe reţele sociale, încercăm să fim şi pe Twitter, şi pe Facebook, şi pe Google+. Goana asta după conţinut ne aduce zeci de articole interesante în browser. Pentru că aşa cum gonim noi, gonesc şi cei cu care interacţionăm în Social Media.  Şi se strâng 20-30-40 de taburi cu lucruri mişto de pe internet. Fără să realizăm că internetul e plin de lucruri mişto. Sunt prea multe lucruri interesante pe care nu vrem să le pierdem. Asta se numeşte The Fear of Missing Out.

Problema e că fiind conectaţi în permanenţă chiar avem impresia că ştim lucruri legate de social media. Atenţie, pseudo-specialiştii nu sunt nişte impostori, sunt mai mult nişte bolnavi. Ei chiar cred că au un anumit nivel de expertiză în domeniu.

Aşa ajungem să facem greşeli de începători. Bloghiţă e un băiat care are o mulţime de iniţiative, el a scos-o la capăt cu plimbarea pe Transalpina. Dar uită un lucru elementar: regulile Facebook interzic deţinerea mai multor conturi personale. Poate că stârneşte ceva buzz, dar asta nu-l recomandă pentru un job.

Cred că ne-ar folosi tuturor să lăsăm unele lucruri să treacă pe lângă noi. Să nu mai citim fiecare articol care primeşte un RT, să nu mai instalăm orice aplicaţie apărută, să nu ne mai chinuim browserele. Şi să ne concentrăm pe lucruri mai importante. Back to work, gen.