Nu mă apucam să scriu separat de filmul ăsta dacă nu avea Auraş succesul extraordinar pe care l-a avut cu postul.

Sâmbătă seară am fost la premiera filmului “Liceenii în 53 de ore şi ceva”, film prezentat în cadrul RO-IFF. Le mulţumesc pe această cale celor de la The Light Cinema. Mai jos aveţi şi invitaţia. Sigur, asta nu dovedeşte că aş fi fost în sală, însă lămureşte povestea cu invitaţiile.

Vă rog să citiţi descrierea. După cum vedeţi, sunt făcute asocieri cu seria Liceenii. La începutul proiecţiei, regizorul ne-a avertizat că filmul n-are nicio legătură cu Liceenii. Aveam să constat că n-are nicio legătură nici cu liceeni. Nu mai vorbim de o epocă trecută şi de prezent, vorbim de ceva ce nu are legătură cu învăţământul în general.

În primul rând, actorii n-au nicio treabă cu ideea de liceu. Cu tot respectul, Andi Vasluianu tocmai a împlinit 37 de ani. Nu-i poţi da un rol în care să pretindă că are cu 20 de ani mai puţin. El tot va arăta aşa:


o să râdeţi, dar sursa e cancan.ro 🙂

Pe parcursul filmului 2 personaje sunt (atenţie!) suspendate pentru o săptămână. Adică cum, suspendate? Mă aşteptam să-i ridice şi să-i ţină în aer vreme de 7 zile, pentru că în România scăderea notei la purtare este principala pedeapsă. Suspendarea nu cred că există şi în niciun caz nu se aplică.

Pe lângă asta, aceşti pseudo-liceeni conduc reţele de trafic de droguri, au legături cu diverşi columbieni dubioşi, zboară în Columbia de capul lor (la 18 ani!) pentru a trata diverse afaceri dubioase, comandă violuri, ameninţă colegi cu pistoale descărcate în buda liceului şi mai au timp să şi agreseze superficial colegele de clasă în pauzele cursurilor la care participă cu stricteţe! O grămdadă de paradoxuri în viaţa acestor liceeni închipuiţi.

Filmul redă perfect imaginea (greşită, exagerată) pe care o au părinţii despre liceu. Droguri, golani, bătăi mortale. Ba chiar una dintre scene era inspirată din drama uneia dintre colegele mele de clasă din liceu, care a fost injunghiată în şcoală (remember Şcoala Centrală?). Scena din film are o dramatizare penibilă, care arată documentarea superficială.

În rest, numai clişee. Fata bună şi fata rea, băiatul bun şi amărât, băiatul rău şi bogat, golanul care e obligat să lucreze pentru băiatul rău, poliţiştii care aleargă după suspect şi se opresc în faţa unui gard, scena cu împuşcături, băiatul bun care intră singur să se bată cu răufăcătorii, fata rea care de fapt se prostitua pentru că era săracă.

Prin urmare, “Liceenii în 53 de ore şi ceva” nu e un film prost, ci un film EXTREM DE PROST, unul dintre cele mai proaste filme pe care le-am văzut anul acesta. Şi spun asta fără să fi făcut vreun film la viaţa mea. O spun din punctul de vedere al omului care a terminat liceul de curând şi e la curent cu ce se întâmplă în liceele din Bucureşti. Propun să se schimbe numele filmului în “Nişte oameni în 53 de ore şi ceva”