Din cauză că m-am transformat într-un cinefil înrăit, inaugurez o nouă rubrică săptămânală. În fiecare sâmbătă voi scrie despre două filme.
Carnage e cel mai recent film al lui Roman Polanski, o comedie foarte mişto. O oră şi ceva două cupluri stau într-un apartament din New York şi discută despre bătaia dintre copii lor. Până la final lasă la o parte politeţurile şi ajung să se certe pe o serie de probleme serioase. Ai zice că filmul e prea static şi de-a dreptul plictisitor. Dar jocul de replici e absolut bestial. În rest, Jodie Foster a îmbătrânit iar Kate Winslet are fundul cam mare.
The Girl with the Dragon Tattoo e ecranizarea primului roman din seria Millenium, de Stieg Larsonn. N-am citit cărţile, aşa că nu ştiam la ce să mă aştept când am intrat în cinema. După două ore şi ceva am plecat destul de impresionat. Fata cu un dragon tatuat e un thriller destul de bun, cu o serie de artificii hollywoodiene pe alocuri şi cu un fir epic uşor încâlcit. Câteva personaje par a fi introduse forţat în poveste, dar per total merită să-l vedeţi. Aşteptaţi-vă totuşi la câteva scene mai dure.
4 comentarii. Leave new
Le-am văzut pe amândouă. Și ambele mi-au plăcut. Waltz e genial cu umorul lui sec dar înțepător la care se adaugă o bună bucată de sarcasm și aroganța. Iar la final credeam că pe tava unde era BB-ul o să văd o mare întindere de vomă. :))
Oricum ambele filme merită văzute la cinema.
the girl with the dragon tattoo e fain sa-l vezi in varianta 2009…. suedeza. e mult mult mai bun , intelegi lucrurile mai bine
Din categoria filmelor statice iti recomand The Man From Earth (http://www.imdb.com/title/tt0756683/) – productia nu e prea buna insa scenariul si dialogurile compenseaza din plin. E o ora si jumatate de activitate intelectuala intensa
@mihai: parerea mea (dupa ce le-am vazut pe amandoua) este aceea ca filmul lui Fincher este cu un nivel peste cel suedez. si conteaza foarte mult si in ce ordine le vezi. ca pun pariu ca l-ai vazut pe cel suedez inainte…
[…] Daca l-a laudat Hoinaru am zis sa-l incerc. Si chiar mi-a placut. Ma rog, cat am reusit sa vad din el Ca la jumatatea […]