Când eram mic, am primit de la ai mei un portofel de piele într-o cutie verde. Primul meu portofel de piele. Nu prea aveam ce să ţin în el, dar era portofelul meu. Ca să fiu sincer, mult timp nici nu l-am folosit. Şcoala era peste stradă (aproape), la mall nu mergeam pentru că era 5 cartiere mai încolo (pe vremea mea nu exista decât Mall Vitan) şi la fotbal nu-mi trebuia portofel.

A venit vremea liceului, mi-am pus buletinul, cartela de metrou, nişte bani şi când să plec spre Şcoala Centrală mi-am amintit de sfatul pe care îl primisem de la tata: nu-ţi ţine niciodată portofelul în buzunarul de la spate. Nici cheile sau altceva important. De atunci portofelul stă în buzunarul stânga faţă, iar cheile în dreapta. În buzunarele din spate nu ţin decât hârtiuţe, bonuri de benzină şi alte prostii.

Încerc, totuşi, să înţeleg care e raţionamentul celor care îşi ţin portofelul la spate. E mai comod? E mai mişto să ai fundul foarte bombat? Îţi face plăcere să ştii că în orice clipă poate să-ţi ia cineva portofelul foarte simplu? Ajungi mai uşor la el? E cool să-l scoţi de fiecare dată când te aşezi în maşină? De ce?