În casa mea eu comand!

Aseară era ceva party la studenţii care locuiesc un etaj mai jos decât mine. Nişte băieţi care sunt atât de bogaţi încât să vină la Bucureşti să studieze dar atât de săraci încât să nu-şi permită să bea o bere într-un bar din Centrul Vechi. Din când în când mai dau câte un party ca să sărbătorească ba intrarea în sesiune, ba vacanţa, ba finalul sesiunii. Foarte frumos. Sunt tineri, sunt sărmani, să-i lăsăm să se distreze. De obicei n-am nicio problemă cu petrecerile până la ore rezonabile: 1-2 noaptea. Dincolo de ora aia mi se pare de bun simţ să dai muzica mai încet şi să faci ciocu’ mic dacă nu-ţi permiţi decât bere la PET asezonată cu manele în apartamentul de bloc.

După câteva atenţionări (bătrânescul bătut în ţeavă nu prea merge pentru că nu mai am ţevi prin casă, dar m-am descurcat) am sunat la poliţie. În timp ce aşteptam poliţia, mama încerca să mă calmeze şi a reuşit să mă enerveze mai rău. A zis, printre altele, că fiecare face în casa lui ce vrea (cu jumătate de gură, ce-i drept). Sigur, fiecare face ce vrea, dar asta e valabil cât timp nu deranjează vecinii. Şi mi-am amintit de două mari probleme pe care le are societatea noastră: frica de a lua măsuri şi dorinţa de a-ţi exercita dreptul pe proprietatea ta încălcând astfel intimitatea altora.

Las la o parte faptul că aceşti studenţi cordiţi nu sunt proprietari, dar mă aştept de la orice om normal să-şi dea seama când întrece o limită. Nu era nici Revelionul, nu câştigase Steaua vreo cupă europeană, nu era zi liberă. Dar tinerii manelişti se pregăteau să plece acasă şi au zis să dea un party de Florii. De obicei se opreau la atenţionări, dar de data asta au dat muzica mai tare şi şi-au văzut de băut. Momentul m-a făcut să-mi dau seama că am mai participat şi eu pe la câteva astfel de petreceri (nu de multe ori) şi am fost complice la poluarea fonică a unor vecini din diverse blocuri. N-o să se mai repete. Şi vă sfătuiesc să refuzaţi invitaţii la astfel de petreceri de oameni săraci. Au vecini şi ei.