În ultimele luni am citit câteva biografii (Andre Agassi, Jack Nicholson, şi acum Steve Jobs). Vorbind cu diverşi prieteni pe tema asta, am întâlnit o grămadă de oameni care strâmbau din nas când auzeam că am citit traducerile în română ale respectivelor cărţi.

Înţeleg că e bine să citeşti o carte în limba în care a fost scrisă, că de multe ori traducătorii primesc foarte puţini bani (dacă îi primesc) pentru munca pe care o prestează şi asta îi face să traducă la kilogram, înţeleg şi că am făcut cu toţii engleza la şcoală şi o ştim foarte bine. Dar cred că am depăşit faza în care citeam ceva într-o limbă engleză doar pentru că era cool. Asta se întâmpla prin şcoala generală când abia descoperiserăm lecturile în limba engleză şi era musai să ieşi cu ceva în faţă. Unii colegi n-au mai citit Harry Potter în română pentru că era naşpa, l-au citit direct în engleză (chiar dacă au fost nevoiţi să stea cu dicţionarul în braţe). Alţii citeau poeţi români traduşi în franceză (?!?).

Nu cred că are rost să privim scârbiţi când auzim că o carte e în limba română. Oricât de bine am şti engleza sau franceza, tot în limba maternă ne e mai uşor să înţelegem lucrurile. Întocmai precum un computer, creierul nostru consumă mai multe resurse dacă citeşte ceva într-o limbă cu care nu e familiarizat şi mai apoi traduce. E un proces în plus la care este supus. Sigur, uneori acest proces este insesizabil, dar cu siguranţă ne oboseşte. În plus, oricâte cărţi într-o anumită limbă ai fi citit, poţi fi sigur că traducătorul cărţii a citit mai multe. Că de-asta e el traducător.

Deci da, e în română, şi exceptând cazurile în care dai peste o traducere foarte proastă, e mai bine aşa. Mai ales că, în general, romanele importante au parte de traduceri bune. Deci dacă daţi pe o traducere foarte proastă, înseamnă că respectiva carte nu e destul de importantă.