in Muzici

Din motive de Oradea am ratat ediţia din acest an a Bestfestului, însă am avut un trimis special. Merci, Andreea!

Anul ăsta s-a sădit floarea soarelui în loc de grâu pe islazul din comuna Tunari. Deşi pare neimportant, este o schimbare faţă de festivalul de anul trecut care merită menţionată. B’estfest 2012 fuse şi se duse, iar eu am rămas cu impresia că a fost mai mişto decât ediţia anterioară, dar nu foarte-foarte.

Efortul organizatorilor s-a văzut din plin în ceea ce priveşte diversitatea activităţilor conexe (cei cu adevărat curajoşi puteau face până şi bungee jumping), în numărul mult mai mare al cluburilor venite cu cort, bar, băuturi şi DJ – faţă de „clasicii” Expirat şi Control –  şi chiar în oferta mai mare de delicii gastronomice (Kumar cu ale lui aripioare picante este de lăudat) plus tiribombele. Din acest punct de vedere, nimic de zis, era un locşor pe câmpul de la Tunari pe placul tuturor.

Personal, cel mai bine m-am simţit în iarba de sub “cortul” Octogon Groove On. Se poate să fi fost muzica, se poate să fi fost mănunchiurile de lavandă arse şi sferele colorate, cert este că pe acolo am lenevit o bună parte din timp.

Totuşi, să revenim la muzică… care a fost şi n-a prea fost. Garbage, Royksopp şi Pulp sunt nume grele, au trecut pe la urechile noastre măcar o dată până acum şi au un public care a fost mai mult decât fericit să le vadă performând live. În ciuda acestor prezenţe importante pe scenele de la B’estfest, nu pot să nu suspin după anii în care în cadrul aceluiaşi festival i-am văzut pe Santana, Franz Ferdinand, Moby şi The Killers. Sau ediţia minunată din 2008 în care s-au perindat în faţa ochilor noştri Cypress Hill, Nouvelle Vague, Manic Street Preachers, Manu Chao, Roisin Murphy, Stereophonics şi Judas Priest. Dar nah, compromisuri.

Dintre concertele la care am participat cu urechile atente o menţionez pe blondina Selah Sue (great voice, mi-am luat deja albumul!) şi showul celor de la Royksopp care au fost de departe highlightul festivalului. Chiar dacă nu au pus cele mai dansante melodii din repertoriu, publicul a fost extraordinar de receptiv. Mă uitam în jurul meu şi vedeam oameni absorbiţi de ceea ce auzeau. Aşa da!

Înţeleg transformarea prin care a trecut B’estfestul. Ne-am mutat din betoanele de Bucureşti în natura, printre greieri, libelule şi pestriţii locuitori din Tunari. A devenit cel mai mare festival al Romaniei şi ne oferă ocazia să încercăm o grămadă de chestii noi şi să simţim puţin din gustul ăla atât de dulce al festivalelor din afară…totuşi, în final, muzica e cea care contează. Iar hoardele de oameni care se adună din toate colţurile lumii nu vor veni decât pentru artişti.

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu