În weekend am dat o fugă până la Oradea pentru a participa la Zilele Cetăţii, un QRcode Hunt prin oraş şi lansarea oficială a comunicării pentru Toamna Orădeană. Asta înseamnă că mai mergem o dată şi în octombrie, când vor avea loc o mulţime de spectacole. Staţi cu ochii pe program pentru că în curând se anunţă toate piesele de teatru, trupele care vor concerta şi celelalte activităţi la care se lucrează intens.

Trebuie să vă spun că Toamna Orădeană îşi propune să devină un festival naţional care să atragă turişti (măcar) din toată Transilvania. E un plan amplu întins pe mai mulţi ani, dar deocamdată s-a început comunicarea şi în colţuri mai îndepărtate. De-asta sunt şi câţiva bloggeri oficiali tocmai de la Bucureşti. N-o să se transforme peste noapte într-un festival de talie internaţională (cum au Clujul şi Sibiul) dar e o evoluţie importantă de la ceea ce erau până acum câţiva ani serbările oraşului.

Cetatea

Până să primesc invitaţia la Zilele Cetăţii, habar n-aveam că există vreo cetate în Oradea. Deşi e mai mică decât cea de la Alba Iulia, cetatea din Oradea este tot o cetate de tip bastionar, în formă pentagonală, ridicată la sfârşitul secolului al XVI-lea. Până atunci a mai existat o mănăstire fortificată întemeiată de Ladislau I în secolul XI. Mai apoi, prin secolul al XII-lea au fost construite ziduri de piatră şi turnuri de lemn. Construcţia mănăstirii apare şi pe Cronica pictată de la Viena.

Se întâmpla foarte des ca atacurile turcilor sau cele ale tătarilor să producă pagube însemnate, aşa că nişte arhitecţi militari italieni au fost angajaţi să proiecteze o cetate mult mai rezistentă. Cele 5 bastioane s-au construit treptat, într-un proces destul de anevoios finanţat de mai mulţi principi transilvăneni: Ştefan Bathory, Ioan Sigismund şi Gabriel Bethlen.

În prezent Cetatea din Oradea nu e într-o stare prea bună, însă se lucrează la restaurarea clădirilor. În 2015 se preconizează că vor fi accesate fonduri europene pentru recondiţionarea zidurilor, proces ce va dura aproximativ 2 ani. Abia în 2017 cetatea va fi restaurată total. Mi-a plăcut că toate aceste planuri sunt luate în calcul în strategia de promovare a Oradei gândită de cei de la Casa de Cultură. De la an la an vor fi disponibile noi trasee prin cetate, pe măsură ce vor fi finalizate lucrările, iar dacă totul merge cum trebuie, peste câţiva ani Zilele Cetăţii Oradea va deveni un eveniment mult mai amplu.

Ceva lectură suplimentară e aici, eu am avut ocazia să văd o prezentare de vreo 2 ore sâmbătă şi am primit şi numărul 1 din Revista de patrimoniu şi turism “Cetatea Oradea”.

Oradea

Am fost pentru prima oară în colţul ăla al ţării şi pentru că orădenii au gândit un QR Code Hunt, am avut ocazia să vizităm multe dintre punctele importante ale oraşului. Am cam pierdut startul, aşa că am luat-o la pas în ritm ardelenesc în timp ce echipele din Timişioara şi Cluj fugeau de colo-colo. Norocul nostru a fost că am avut-o în echipă pe Lilişor, care ne-a oferit atât varianta istorică, cât şi o prezentare a celor mai mişto locuri în care poţi să bei ceai şi să asculţi un concert de folk, să mănânci cea mai bună înghetaţă din oraş sau să te bucuri de un cheesecake.

Deşi am ajuns ultimii, cred că am îndeplinit cel mai bine obiectivul QR Code Huntului. Am văzut în tihnă clădirile mari şi pline de istorie, am ascultat o serie de informaţii legate de conflictele religioase din zonă, am urcat pe toate cele 256 de trepte ale Turnului Primăriei şi am admirat priveliştea.

Oradea e un oraş tare liniştit, curat, civilizat. Acum câţiva ani am fost pentru prima oară la Târgu Mureş şi am rămas impresionat, chiar dacă mi-era teamă că mă voi enerva groaznic cu atâţia unguri în jur (nu mă înţelegeţi greşit, n-am nimic cu ungurii din Ungaria, dar mi se pare că ăştia de la noi sunt cam ostili). Dar partea bună e că ungurii sunt ceva mai civilizaţi decât noi, chiar dacă nu sunt la fel de simpatici. Şi asta se simte pe măsură ce mergi spre vest.

Mi-a plăcut că sunt câteva terase şi restaurante foarte mişto prin centru, mai ales Butoiul de aur, care îmi dă senzaţia că ar fi un echivalent pentru Caru’ cu bere din Bucureşti. Şi mi-a mai plăcut Moszkva Garden care îmi aduce aminte de terasa de la Lido (încă era deschisă când eram eu mic de tot). O grămadă de tineri care stăteau la palavre şi dădeau senzaţia că acum 40 de ani aici s-ar fi născut mişcarea hippie.

Am fost şi la celebrul Lactobar însă am fost semi-dezamăgit de meniu. Preţurile sunt mari pentru un oraş de provincie şi de-asta e destul de gol. Dacă vreţi, e un Hard Rock Cafe al Oradei cu personal foarte amabil, atenţie foarte mare la detalii, decoruri din epoca de tristă amintire, branding puternic şi mâncare bunicică. Totuşi, mă aşteptam la mai multe sandvişuri, fiind un lactobar (adică un precursor al fast-foodului).

Din fericire voi avea ocazia în toamnă să aprofundez cunoştinţele despre oraş, dar prima impresie e foarte bună. Asta şi pentru că orădenii s-au străduit să ne facă să ne simţim cât mai bine.

Un clip despre ce s-a întâmplat la Zilele Cetăţii găsiţi la RăzvanBB, nişte poze la Ciprian şi încă câteva pe pagina mea de Facebook.

Partener pentru comunicarea online a festivalului Toamna Orădeană este compania Siemens.