Pe la dealeri şi reprezentanţe au apărut de mulţi ani spaţii de colectare a telefoanelor mobile vechi, în scopul reciclării. Cu toate astea, telefoanele noastre vechi stau tot prin dulapuri. De ce? Pentru că ne gândim că am dat bani mulţi pe ele şi nu putem să le aruncăm la gunoi. Sau poate pentru că ne gândim că ne vor mai folosi la un moment dat. Şi le ţinem prin casă, chiar dacă unele sunt piese de muzeu.

Noţiunea deşeurilor electronice e tratată ca un moft, iar până acum nici nu s-a insistat pe reciclare. Cum nu suntem un popor de ecologişti, e nevoie de mici recompense (sau de amenzi). La un moment dat parcă s-a încercat ceva cu nişte vouchere, anul acesta Cosmote face o nouă încercare având o abordare uşor diferită. Pentru fiecare telefon mobil adus pentru reciclare într-un magazin Cosmote sau Germanos până în septembrie, Cosmote va planta câte un copac. Mai apoi, timp de 5 ani, angajaţii Cosmote vor avea grijă de aceşti copaci.

Recunosc, am prin casă câteva telefoane mobile foarte vechi (un Ericsson A1018s, un Gh688, un Alcatel One Touch Easy) şi vreo 2 perfect funcţionale pe care le ţin de rezervă. Dacă le-aş duce la reciclare, probabil că s-ar planta o mică livadă.

Nu ştiu dacă această campanie va avea succes, sunt destul de circumspect, dar rămâne să vedem rezultatele din toamnă. Totuşi, e important ca demersul să nu fie singular. Şi poate că după 2-3-5 ani în care vom educa oamenii să-şi recicleze telefoanele mobile în loc să le ţină prin dulapuri, poate că vor veni şi rezultatele.