in Casual stuff

Călimăneşti şi Căciulata au super potenţial!

Am trecut noaptea pe la Călimăneşti şi Căciulata, ocazie cu care am văzut cât de bine arată unele hoteluri şi restaurante de acolo. Hoteluri de 4 stele, restaurante care păreau destul de fancy, per total o impresie de staţiuni chiar decente. 

Nu mai sunt deloc acele căzături pe care le ştiam de la începutul anilor 2000.

Dar pentru a-şi atinge potenţialul maxim e nevoie să se mai întâmple nişte lucruri. Prima e autostrada, evident. Să scoţi traficul intens de pe strada aia care taie staţiunile. Ai scos deja tirurile, dar trebuie să dispară maşinile. Şi chestia asta trebuie reglementată cumva. Ori plăteşti o vinietă de staţiune, ori ai o barieră ceva. Cui nu-i convine poate să o ia pe la Jiblea, mai ales că traficul intens o să fie pe Autostradă (prin 2050 sau când o să fie gata).

Apoi ar mai fi variantele de petrecere a timpului liber. Am văzut că e un fel de aqua park, e şi o scenă într-un parc, dar ar fi nevoie de mai mult.

O sală cu vreo 200 de locuri care să meargă şi ca cinema, şi ca sală de spectacole. Asta ca să nu zic direct de cinema şi teatru, cu spectacole jucate de actori de la Râmnicu Vâlcea. Normal, pentru asta trebuie să ai actori destui la Vâlcea care să fie angajaţi, nu colaboratori de la Bucureşti. Probabil că odată cu autostrada ar merge şi o variantă cu spectacole jucate cu actori de la Teatrul Radu Stanca din Sibiu. Un drum de 45 de minute n-ar fi aşa mult dacă e totul aranjat, cu tehnicieni care să fie angajaţi la Călimăneşti-Căciulata.

2-3 spectacole pe săptămână, 2-3 filme şi activităţi pentru copii. Transform o staţiune de primăvară-vară într-un loc în care ai grad de ocupare 80% pe tot parcursul anului. Oferi opţiuni de petrecere a timpului liber, balneo+turism cultural.

Hai că nu e aşa greu.

3 comentarii. Leave new

  • La aquaparkul ăla am fost acum câțiva ani, teoretic era mai nou atunci, și a fost horror. Scări ruginite la tobogane cu apă curgându-ți în cap de la cei de deasupra care așteaptă la coadă înaintea ta, fire de păr în apă pe care le strângeam pe degete la aproape fiecare mișcare, meltenisme tolerate de personal – în bazinele de afară se fuma și se bea bere la liber. Toboganele mergeau alternativ, când funcționa în interior era oprit în exterior și invers. De la bazine la vestiar trebuie să treci prin curte, prin aer liber, ceea ce în martie când am fost noi a fost cam neplăcut. Nu aș repeta.

    Răspunde
  • Am fost fix acum un an si-o luna, in aprilie, cu o saptamana inainte de Paste. Am stat la un hotel de 4 stele, micut, cu baza proprie. Am stat vreo 4-5 zile. Cazarea a fost decenta, curat, liniste. Mancarea fara fițe, am avut mic dejun si cina incluse. La pranz trebuia sa mergem in alta parte pt ca nu faceau in locatie. Statiunea mi-a placut, curata, nu mai era ca acun 20-25 ani cand mai trecusem pe acolo. Traficul lejer, totul era dincolo de Olt. Piscina interioara, saunele, salina, pe noi ne-au relaxat. A fost o experienta placuta. Intr-adevar, daca stateam mai mult timp probabil ne-am fi plictisit. Am incercat celebrii mici de Dedulesti, la dus. Mizerie mai mare ca acolo nu prea am mai vazut. Am gustat 1/2 mic si m-am tirat.

    Răspunde
  • Avand in vedere ca am bunica rezidenta de 95 de ani in Calimanesti 🙂 am prins toate stadiile statiunii, din comunism pana acum un wk cand m-am oprit la ea sa o vizitez venind de la Timisoara.
    Statiunea este superba. In Calimanesti au renovat Casa de Cultura si au inaugurat-o anul trecut. I-au dat numele marelui actor Florin Zamfirescu. Intra lejer 200 de oameni.
    S-au renovat cam mai toate vilele si un lucru foarte misto, cei cu pensiuni/vile au inteles ce inseaman apa termala astfel incat cam toti au facut o mica piscina in curte. Pe langa cele doua piscine mari din Caciulata, Cozia si Aqua Parc mai gasesti 5-6 piscine unde te poti balacii chiar sin septembrie-octombrie.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu