Primăria din Sibiu are nişte schele pe zona din spate. Am dat de nişte oameni care lucrau pe acolo şi am fost un pic atent la ceea ce fac. Pare că fac nişte lucrări de mentenanţă a faţadei.

Ha! Mentenanţă. Ce cuvânt străin pentru români. Dacă ajungem să renovăm o faţadă, atunci e gata treaba, ce-i aia mentenanţă? Oricum nu e timp şi nici nu sunt bani de asta.

Vesticii preferă să dea cu vopsea şi să facă reparaţii la 5 ani, în loc să refacă totul la fiecare 30 de ani. Noi nu prea ştim cum e cu întreţinerea, plus că nu prea se încasează bani mulţi din asta. De ce să întreţii când poţi să refaci cu totul, să dai un tun când chiar nu se mai poate răbda?

Altfel, ne plac clădirile din centrul Sibiului, că arată la fel de bine şi la 17 ani distanţă de la renovarea lor, cu ocazia Capitalei Culturale Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu