În 2012 oamenii de business din România au învăţat o nouă expresie: a se contracta. Acum piaţa dintr-un anumit domeniu nu mai scade, ci se contractează. Nu dă bine să vorbeşti de scăderi, celălalt termen pare mult mai lejer.
Numai că dicţionarul zice altceva:
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la… ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de…, a se îmbolnăvi de…, a lua o boală… II.1. Tranz. și refl. A(se) strânge, a (se) zgârci. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
Deci despre corpuri poţi spune că se contractă. Nu e ceva abstract, nu e valabil pentru economie, nu e un termen de business.
Doar că atunci când spui că piaţa scade înseamnă lucruri nasoale, înseamnă că cineva pierde bani, concedieri, maşini mai ieftine, rate neplătite etc. Când zici că piaţa „se contractă” vrei să dai senzaţia că lucrurile sunt sub control şi că fiecare trebuie să mai strângă cureaua puţin. Dar nu e aşa.






