in Advertising/PR

A fost odată ca niciodată o idee foarte bună pusă în aplicare decent şi transformată într-un studiu de caz perfect. Respectivul studiu de caz (nu vreau să spun „campania” pentru că m-aş îndepărta de adevăr) a câştigat o mulţime de premii pe unde a fost înscris, totul culminând cu Grand Prixuri la Cannes Lions, una dintre cele mai importante competiţii internaţionale de advertising. Vorbesc de American ROM.

A urmat o idee mai puţin consistentă, care s-a bucurat de atenţie datorită succesului avut de American ROM. Românii sunt deştepţi a încercat (şi a reuşit) să modifice căutările sugerate de Google pe termenul „românii sunt”. Alt studiu de caz bine scris, alte premii pe la competiţiile internaţionale. Românii sunt deştepţi se voia a fi un efort colectiv al poporului pentru binele nostru comun. Un fel de hei-rup.

Dacă „Românii sunt deştepţi” a avut ceva succes, cea mai recentă campanie ROM mi se pare că a fâsâit de tot conceptul de „hai să facem ceva mişto legat de România şi lumea o să aprecieze”. Da, Bucharest is not Budapest, oamenii ar trebui să ştie asta. Dar cum o să vândă chestia asta ciocolată? American ROM a trezit patriotismul din noi, poate şi aia cu Google. Dar Bucharest is not Budapest? So what? Cui îi pasă? Cum o să schimbe asta lucrurile?

Bonus: umblă vorba prin târg că în urma celor 3 minunate campanii cota de piaţă a ciocolatei ROM s-a dus în cap rău de tot. Şi nici nu e de mirare. Despre ce e brandul ROM? Ce poveste spune? În afară de alea compuse de creativii agenţiei pentru premii de festival. La un moment dat era despre „senzaţii tari româneşti”, despre „gust autentic”. Acum e despre spiritul românesc. Care ce face? Cum ajunge la ciocolată?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu