Recent am asistat la discuţia unor oameni din companii care se plângeau de lipsa de informaţii live de la diverse evenimente din industria de comunicare. Erau oameni care n-au reuşit să ajungă la anumite evenimente şi ar fi dorit să citească pe Twitter şi Facebook concluzii, idei exprimate de speakeri, statistici din studiile prezentate. Însă de la o vreme încoace ne-am obişnuit (şi mă includ aici pentru că pic uneori în acest păcat) să vorbim fără să spunem nimic despre evenimentul în sine.
Le ştiţi, sunt tweeturile alea clasice:
Am ajuns la #evenimentdecomunicare, cine mai e pe aici?
Sala plină la #conferinţaX, aşteptăm prezentările!
Pe urmă clasicele poze cu ce-au pregătit partenerii în standurile de pe holuri (bomboane, magneţi de frigider, poze cu hostese).
Şi, nu în ultimul rând, tweeturile care mă enervează cel mai tare:
Foarte tare prezentarea lui X de la #eveniment!
Le zice bine de tot Cutare la #conferinţă! Mereu e o plăcere să-l asculţi.
Ok, ne bucurăm că e foarte tare, dar zi-ne şi nouă despre ce e vorba dacă tot te apuci să dai ceva pe hashtag. Şi nu, nu e vina organizatorilor că nu suntem noi în stare să extragem un singur citat şi să-l dăm pe Twitter.