Tag

twitter

E 2019 dar Instagram şi Twitter tot n-au multi-user access pe conturi

0

A fost spart contul de Instagram al Simonei Halep. Nişte hackeri au postat câteva story-uri aseară, au fost rapid şterse, acum se lucrează la soluţionarea problemei.

Am auzit recent de multe probleme de genul ăsta, în care oamenii şi-au pierdut conturile de Instagram, ceea ce pentru unii a fost extrem de nasol, că au rămas fără obiectul muncii.

Nu ştim exact unde a fost breşa de securitate în cazul Simonei Halep, însă una dintre variante poate fi legată de numărul persoanelor care au parola.

Citeste tot articolul

Problema celor de la Twitter n-are legătură cu userii noi

2

Şoc şi groază săptămâna trecută printre specialiştii social media din întreaga lume. Au apărut rezultatele din Q2 ale Twitter şi s-a aflat că reţeaua de micro-blogging n-a mai adăugat niciun user nou comparativ cu primul trimestru al anului. Mă rog, e vorba de o stagnare a numărului de useri, pentru că ceva conturi probabil că s-au mai adăugat, pe măsură ce altele au fost şterse dintr-un motiv sau altul. Cert e că se aştepta o creştere de cel puţin 4 milioane de useri, dar momentan e acelaşi număr: 328 de milioane de conturi la nivel mondial.

Însă problema Twitter nu are nicio legătură cu userii noi şi pot să vă explic foarte simplu fără să plătiţi vreun curs de social media special pentru asta. Iată:

Un cont cu 12600 de followeri necumpăraţi la kilogram, ci crescuţi organic în vreo 7-8 ani. Doar 92 de afişări şi 4 clickuri pe o postare. Mai sunt postări care au reach 200-300. Uneori 400, dacă am noroc. Ceea ce se poate traduce chiar şi prin 6 clickuri!

Problema lui Jack Dorsey şi a găştii lui nu ţine de numărul de utilizatori noi, ci de ăia vechi care au plecat şi nu se mai întorc. Pentru că au ţinut prea mult de limita aia de 140 de caractere, pentru că n-au făcut un sistem logic de reply-uri pe thread decât la vreo 6 ani după ce toţi userii le cereau asta, pentru că au preferat să-şi pună nişte ochelari de cal în loc să-şi dea seama ce vor utilizatorii.

Cu ce înlocuieşti TweetDeck pentru desktop?

6

Vineri, aplicaţia de desktop a TweetDeck şi-a dat obştescul sfârşit. Twitter ne-a invitat respectuos să ne obişnuim cu versiunea de browser. Ceea ce am şi încercat vreme de 2 zile, până când mi-am dat seama că mi-e tot mai greu să citesc chestii pe Twitter aşa. Şi cum aplicaţia de pe telefon nu mă putea salva mereu, am căutat o soluţie asemănătoare cu TweetDeck.

Aşa am dat peste Tweeten, care seamănă extrem de mult cu primele variante de TweetDeck, este încă în beta şi îşi face treaba cu brio. Am observat deja nişte mici buguri, însă din punctul meu de vedere nu e musai să le repare. Mult mai important mi se pare să nu ajungă şi ei preluaţi de Twitter. Tweeten are şi versiune de Mac. Partea mişto e că merge cu multi-account şi ia automat conturile pe care le aveai legate la TweetDeck după ce te loghezi pe acel cont principal (poate vă mai amintiţi că Twitter a legat contul de TweetDeck de contul default de Twitter acum vreun an).

O altă variantă ar fi Hootsuite, dar eu nu m-am înţeles niciodată bine cu aplicaţia lor.

Bonus: Pe Tweeten poţi să stabileşti cât de lată e coloana, astfel că poţi seta să intre mai multe tweeturi fără să faci fontul prea mic.

Două noutăţi de la Twitter

2

Twitter vine cu două ştiri, însă niciuna nu e bună pentru utilizatori.

Ştirea nr. 1: s-a introdus restricţionarea conţinutului în funcţie de ţară, astfel că multe dintre video-urile încărcate direct pe Twitter nu mai pot fi vizionate, în locul lor apare un mesaj scurt care te anunţă că faci parte dintr-o ţară din lumea a 3-a, pentru care acel conţinut e interzis. Înţeleg logica atunci când e vorba de reluări şi goluri ale unor meciuri din Premier League sau Champions League, dar nişte banale declaraţii ar trebui să poată fi vizionate.

Ştirea nr. 2: aplicaţia de desktop TweetDeck iese la pensie. “TweetDeck for Windows will no longer be supported and will cease to work after April 15.” Nu pot să spun decât un călduros: “Fuck you, Twitter!” Nu vreau să ţin un tab deschis pentru Twitter, îmi creasem deja un obicei să urmăresc totul în aplicaţia de desktop. Are cineva vreo variantă alternativă la TweetDeck?

Ce statistici are un tweet apărut live pe ProTV?

8

Aseară m-am dat puţin pe hashtagul #VoceaRomâniei. Am trollat un pic, apoi am văzut prestaţia Cristinei Bălan (ex-Impact), mi-a plăcut şi m-am bucurat când a fost aleasă de Tudor Chirilă să meargă mai departe. Aşa că am scris un tweet care a fost preluat pe TV (din păcate n-am screenshot, dar o să fac rost).

După asta au urmat RT-uri de la Chirilă, Buhnici, plus alţi twitterişti. Şi rezultatele arată cam aşa. 488 de afişări. Imediat după moment aveam vreo 364 de afişări, dar între timp a mai dat lumea un RT, un Like, s-a văzut mai departe.

Eu am 11200 de followeri pe Twitter, habar n-am câţi sunt reali şi câţi nu, n-am făcut niciodată curăţenie pe acolo. Nu ştiu exact cum funcţionează măsurătoarea, presupun că nu se adaugă şi afişările din RT-uri, altfel ar fi cu adevărat trist (numai Buhnici are vreo 200.000 de urmăritori). Media mea din ultima vreme e între 400 şi 500 de impressions per tweet. Adică 500 de oameni văd tweetul din 11.000 de conturi.

N-o să insist pe treaba asta, găsiţi o părere la Vali, care e mult mai înverşunat. Eu cred că Twitter n-o să aibă succes indiferent de cât va trage mass-media de el pentru că n-are cu cine. Oamenii care îşi fac acum cont pot doar să dea Like, RT şi cam atât, postările lor nu au mari şanse să prindă tracţiune cu un hashtag pe săptămână. Iar oamenii care au şanse la tracţiune, cei care făceau parte din comunitatea formată acum câţiva ani pur şi simplu interacţionează în alte părţi. Nu mai e nicio miză pentru ei să se dea pe Twitter, treaba cu mesajele apărute pe ecran s-a fumat de ani buni.

Comunitatea de pe Twitter a fost extrem de mişto, dar aia e arhivă. Acum a rămas o platformă cu nişte statistici extrem de proaste, pe care mai intrăm din inerţie.

Facebook a dat un şut în fund inovaţiei

5

Twitter a lansat săptămâna trecută Periscope, o aplicaţie de video streaming în timp real. Altfel zis, un Meerkat-killer. Ok, şi ce legătură are asta cu titlul? Păi modelul ăsta păgubos a fost introdus de Facebook acum câţiva ani.

A apărut o chestie mişto care a prins ceva tracţiune şi a adunat ceva atenţie? În loc să o cumpărăm, cum făceau companiile până acum, haide să o copiem, că tot avem o mulţime de resurse! Şi s-a întâmplat asta atât cu feature-uri, cât şi cu aplicaţii întregi, cel mai relevant exemplu fiind Snapchat. Facebook a încercat să-i cumpere, n-a reuşit aşa că a creat aplicaţia Poke acum vreo 3 ani. A fost un fail total. Ulterior au mai încercat de câteva ori, n-au reuşit, aşa că au creat o nouă clonă, Slingshot.

Din câte se vede, a preluat şi Twitter modelul şi se pare că lor le-a reuşit să atragă userii pe aplicaţia-clonă. Problema e că tipul ăsta de abordare taie aripile unor start-up-uri cu potenţial. Vor fi antreprenori care vor renunţa la ideile lor fiind conştienţi că un eventual succes ar duce la clonarea aplicaţiei lor de către un jucător mare şi asta i-ar putea distruge în doar câteva luni.

Later edit: în ceea ce priveşte raportul dintre Periscope şi Meerkat, lucrurile sunt, de fapt, diferite. Twitter a cumpărat Periscope în urmă cu câteva luni, când încă era în beta, în timp ce Meerkat s-a lansat pe 27 februarie.

Twitter încearcă marea cu degetul în ecommerce

0

După ce au testat puţin butonul de “Buy now” la finalul lui iunie, Twitter a făcut zilele astea update la Terms of service ca să poată vinde prin intermediul platformei de micro-blogging.

The Terms of Service update introduces terms covering the use of our commerce offerings. The new terms also describe your relationship with merchandise sellers, including their responsibility for order fulfillment, shipping and returns.

And since you’ll need to provide certain information to make a purchase, such as a credit card number and shipping address, the Privacy Policy update includes new sections on that information. You’ll also see provisions relating to commerce services that we’ll be testing in the future, like special offers you can redeem at select stores using your credit card.

Momentan testele se fac doar în SUA, dar urmează să ajungă şi în Europa curând, mai ales dacă e rost de bani. Cel mai probabil n-o să fie vreo mare şmecherie, pentru că lumea nu stă pe Twitter ca să cumpere chestii, dar eu l-aş vedea folosit pe sistemul Groupon. “Cumpără acum, mega ofertă în următoarea oră!”. Lumea dă follow ca să prindă ofertele, tu între timp îi bagi mesaje cu alte super oferte pe shopul online sau în magazinul de la colţ şi ţi-ai atins KPIurile (adică obiectivele, pentru cine n-a dat pe la şcoala de marketing).

Până una-alta să sperăm că nu bagă şi ei un algoritm ca la Facebook.

Foto: Twitter via shutterstock

De ce se stinge Twitter în România deşi cifrele cresc

16

De la lună la lună numărul de useri al Twitter creşte, dar senzaţia generală e că platforma a intrat în moarte clinică acum ceva timp. Explicaţia e extrem de simplă. Până acum câţiva ani Twitter era ţinut în viaţă de vreo 100 de oameni. Cei 50-60 de bloggeri care mergeau pe la evenimente, prietenii lor, câteva vedete, câţiva oameni care erau dintre early adopteri şi se plictiseau. Pe-atunci nu era tot marketerul cu “second screenul” în gură, însă nucleul ăsta folosea telefonul sau PCul pentru a comenta pe Twitter diverse evenimente sportive, emisiuni TV etc.

Erau hashtaguri la care se râdea ore în şir, tweet-meeturi ad-hoc prin Bucureşti şi Cluj la care se adunau zeci de oameni (pe bune, cel mai mare a fost la Cafepedia, unde s-au strâns într-o seară vreo 70 de twitterişti mai mari sau mai mici), era distracţie. Dar totul pornea de la nucleul ăsta de vreo 100 de oameni la care se mai lipeau şi alţii, când vedeau că e animaţie.

Cu timpul, oamenii ăştia au început să se cunoască între ei, să devină prieteni, să iasă împreună, să se iubească, mai apoi să se urască, alţii şi-au pierdut interesul sau pur şi simplu au crescut şi au treburi mai importante:  să crească copii, să mângâie pisici, sau, în cazul lui Bobby Voicu, să facă bani 😀

Degeaba mai vrei să readuci la viaţă Twitter, fiecare o să aibă un motiv bun să nu intre în conversaţie. “Ah, e şi Cismaru/Ciubotaru/Hoinaru pe hashtagul ăla? Nu, merci, nu mă bag.” Ăştia 100 de oameni au ajuns să se cunoască îndeajuns de bine încât să ştie clar pe cine vor să evite. Iar generaţia tânără vine din spate, dar nu mai e atrasă de Twitter. De-asta avem acum zeci de mii de conturi, multe din ele active, dar oamenii intră şi citesc chestii scrise în afară.

Şi când te gândeşti că la un moment dat începuseră să se facă campanii pe bani pe Twitter, iar expunerea acolo chiar livra clickuri.

Twitter şi Facebook la conferinţe

0

Recent am asistat la discuţia unor oameni din companii care se plângeau de lipsa de informaţii live de la diverse evenimente din industria de comunicare. Erau oameni care n-au reuşit să ajungă la anumite evenimente şi ar fi dorit să citească pe Twitter şi Facebook concluzii, idei exprimate de speakeri, statistici din studiile prezentate. Însă de la o vreme încoace ne-am obişnuit (şi mă includ aici pentru că pic uneori în acest păcat) să vorbim fără să spunem nimic despre evenimentul în sine.

Le ştiţi, sunt tweeturile alea clasice:

Am ajuns la #evenimentdecomunicare, cine mai e pe aici?

Sala plină la #conferinţaX, aşteptăm prezentările!

Pe urmă clasicele poze cu ce-au pregătit partenerii în standurile de pe holuri (bomboane, magneţi de frigider, poze cu hostese).

Şi, nu în ultimul rând, tweeturile care mă enervează cel mai tare:

Foarte tare prezentarea lui X de la #eveniment!

Le zice bine de tot Cutare la #conferinţă! Mereu e o plăcere să-l asculţi.

Ok, ne bucurăm că e foarte tare, dar zi-ne şi nouă despre ce e vorba dacă tot te apuci să dai ceva pe hashtag. Şi nu, nu e vina organizatorilor că nu suntem noi în stare să extragem un singur citat şi să-l dăm pe Twitter.

Când nu-i vede nimeni

0

Distinşii noştri parlamentari revin la limbajul golănesc atunci când n-au prin preajmă o cameră de luat vederi. Dacă nu e cameră, nu se dă la TV, deci n-ajunge nimic la electorat. Şi chiar dacă ajunge, ne facem că plouă, ca Ponta cu plagiatul. Ţara merge, afacerile continuă. Hai, ciocu’ mic, că acum ei sunt la putere.

Mai multe tâmpenii debitate de Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, găsiţi aici.