Dacă vă interesează povestea oficială, găsiţi aici.
Faptele, aşa cum probabil că s-au întâmplat ele: Eventures, agenţia Amaliei Năstase, s-a dus cu o idee la Cosmote. „Uite ce idee mişto avem noi, nu vreţi să ne daţi bani?”. Cosmote le-a dat reject, pe urmă au făcut o aplicaţie cu altcineva. Oamenii de la eventures s-au simţit furaţi (ştiu cum e, foarte nasol sentimentul) şi au început negocierile. De obicei, când pierzi un pitch la care tu ai prezentat o idee destul de bine conturată, stai geană pe campania respectivă ca să vezi dacă nu cumva ţi-au implementat ideea cu altă agenţie. Se practică asta des. Doar că aici chiar nu cred că e cazul.
Eh, şi pentru că negocierile cu frumosul nu au ajuns la niciun rezultat, băieţii s-au gândit că e o idee bună să detoneze o bombă mediatică fix cu 2 zile înainte de marea lansare, ca să le arate ei nemţilor de la Telekom că nu-i bine să te pui cu românii. Total greşit, total lipsit de fair-play. E ceea ce se cheamă sucker punch.
Dar cel mai amuzant din toată povestea asta e răspunsul de final de pe IQads:
Ce reactie asteapta eventures din partea Cosmote
eventures doreste, asa cum am specificat si in notificarea trimisa catre reprezentatii companiei Cosmote, retragerea aplicatiei Hai! si oprirea oricarei promovari legate de aceasta.
Să mori tu :)) Oprirea oricărei promovări a unei aplicaţii dintr-un rebranding care a costat câteva milioane de euro.
Ca să nu mai spun că aplicaţia e un fel de Invită.ro al zilelor noastre, deci nimic wow. Oare Nihasa şi Novac nu s-au sesizat? Ei nu vor oprirea imediată a aplicaţiei?
Nu, acu serios. Asta e din categoria n-aş face. Nu te apuci să creezi o situaţie de criză ca să i-o tragi unui client care nu te-a vrut.
PS: Să înţeleg că eventures nu e #fanMagenta?













