În 2012, Glasgow Rangers au fost retrogradaţi în liga a 4-a din Scoţia din cauza problemelor financiare. Dorin Goian juca la echipa din Glasgow la momentul respectiv şi, la fel ca alte vedete ale scoţienilor, a părăsit echipa deşi iniţial a promis că va rămâne şi în ligile inferioare. Rangers a promovat fără probleme în liga a 3-a, iar mai apoi în liga a 2-a, având câte 50.000 de suporteri în tribune la meciurile de pe Ibrox Stadium.

Şi totul era pregătit pentru o reîntoarcere de poveste în prima ligă din Scoţia, înapoi la duelurile cu Celtic. Rangers n-a reuşit să se califice de pe locul 1 în liga a doua, aşa că a intrat în play-off. A trecut de câteva faze ale play-off-ului şi mai avea de disputat o dublă manşă contra celor de la Motherwell (îi ştiţi, i-a demolat Steaua cu 6-1 în Europa League acum câţiva ani). Am urmărit cu sufletul la gură primul tur al barajului, deja mă pregăteam să scriu povestea echipei cu 3 promovări consecutive, clubul cu al 2-lea buget din Scoţia înapoi unde îi e locul, la duelurile tari cu Celtic. Doar că povestea asta nu se va mai scrie prea curând, Rangers au pierdut cu 6-1 la general şi rămân în liga a 2-a. Cel puţin până anul viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu