Vineri, 11 septembrie, începe a 10-a ediţie de PLAI festival la Timişoara. Cumva, planetele s-au aliniat aşa că voi ajunge şi la această ediţie. N-am stat prea mult pe gânduri, am nevoie de câteva zile de relaxare după un august mult mai aglomerat decât mă aşteptam, iar PLAI este fix locul în care îţi poţi încărca bateriile. Nu ştiu nici eu cine va cânta în cele 3 zile de PLAI, organizatorii au decis ca anul ăsta să nu divulge nimic legat de artiştii invitaţi pe Scena Mare. Un risc foarte mare, însă după 9 ediţii merită să tragi linie şi să vezi câtă lume vine pentru întreaga experienţă, pentru atmosferă şi câţi sunt cei veniţi doar pentru artişti.
Nu înseamnă că nu vor fi nume importante, doar că festivalul nu e numai despre asta, ci despre tot ce înseamnă Muzeul Satului Bănăţean vreme de 3 zile. E mai puţin despre „Patrice (sau ZAZ sau Al Di Meola) cântă în Timişoara” şi mai mult despre „aici se adună oameni mişto care participă la activităţi culturale”. Şi nici nu cred că ar fi o miză pentru organizatori să aducă 50.000 de oameni acolo, să dea mici şi bere şi să încaseze o căruţă de bani (căruţă, you know, pentru că suntem la Muzeul Satului).
Biletele sunt disponibile în reţeaua Eventim şi costă 110 lei pentru cele 3 zile de festival, sau 50 de lei pe zi. Adică o nimica toată, vă spun. În cazul în care vi se pare departe Timişoara şi totuşi v-aţi dori să ajungeţi la PLAI dacă aţi avea cu cine, Travel Selfie continuă seria circuitelor culturale cu un pachet special pentru PLAI. Ei se ocupă de tot, voi trebuie doar să vă luaţi două zile libere: vineri şi luni. Plus că o să aveţi şansa unică şi irepetabilă să călătoriţi cu Hoimobilul în coloană 😀
Programul complet al PLAI X este disponibil aici, cu zeci de activităţi pregătite de voluntari. Cum văd eu PLAI-ul am povestit pe pagina lor de Facebook recent. Eu sper doar să fie mai puţină ploaie decât anul trecut, ne-am cam făcut norma pe următorii 10 ani.
4 comentarii. Leave new
Nu ai aflat de la mine, dar anunta ploaie incepand de vineri…..
Nuuuu! AccuWeather zice că vineri e ploaie şi gata 😛 Şi poate că nici atunci. Să sperăm până la capăt.
Eu am pelerina de ploaie de anul trecut. Dacă o țin și anul ăsta tot in buzunar, ca parcă nu plouă așa tare, o să o am și la următoarea ediție
Cred că ai un standard foarte ridicat, eu ţin minte că a plouat de a rupt, cel puţin la Subcarpaţi :))