Am privit revoltaţi cum nişte gigei de la Antena 3 au scos în stradă o adunătură de bătrâni săraci. Ne-am îngrijorat când am văzut că PCR încă e în preferinţele politice ale poporului. Vali scrie constant despre oamenii în vârstă, apartamentele de 3-4 camere pentru care aceştia nu pot plăti întreţinerea, casele pe care nu-şi permit să le renoveze şi pe care le lasă în paragină etc.
Mie mi se pare că toate chestiile astea sunt legate între ele şi ţin în mare parte de cumplita moştenire lăsată de Ion Iliescu. Pentru cei foarte tineri trebuie să punctăm nişte lucruri: în 1990 Ion Iliescu, preşedintele FSN, dă un decret prin care foarte mulţi oameni aveau posibilitatea să se pensioneze anticipat. Inclusiv bunicii mei au fost în situaţia asta. Bunicul din partea mamei lucrase în construcţii o viaţă întreagă, iar la începutul anilor ’90 s-a trezit pensionar. A continuat să mai muncească pe cont propriu până la începutul anilor 2000, când se apropia de 70 de ani. Sunt convins că nu e un caz izolat, la vremea aia o mulţime de oameni apţi de muncă au devenit pensionari. A fost prima pomană socială dată de PSD. În loc să-i trimită în şomaj pe bani mai puţini, FSN-ul i-a transformat într-o povară pentru salariaţi. În 2 ani numărul pesionarilor a crescut cu 600.000 de persoane (10% din câţi pensionari avem acum). Încă 500.000 până în ’96. (sursa)
De aici şi pensiile mici. E greu pentru un salariat să ducă în spate doi pensionari din taxele pe care le plăteşte. Ăsta e unul dintre motivele pentru care oamenii respectivi se zbat în sărăcie. Iar când 20 de ani nu prea ai vreo mare activitate şi supravieţuieşti cu greu, sunt toate şansele să te tâmpeşti şi să ajungi fanul unor oameni care îţi spun ceea ce vrei să auzi (Dan Diaconescu, Antena 3 etc.).
Adăugaţi la asta şi revoluţia media pe care a trăit-o România din ’90 încoace. Zeci de televiziuni apărute, ziare, reviste, posturi de radio. Patroni cu intenţii bune şi patroni cu intenţii mai puţin bune. Toate entităţile astea media bombardându-i cu informaţii pe nişte oameni care deja erau năuciţi de noile realităţi sociale (statul acasă, noul regim politic etc.).
Nu în ultimul rând, oamenii ăştia sărăciţi aproape peste noapte au asistat la chinul prin care au trecut copiii şi nepoţii lor. Au fost nevoiţi să înţeleagă cum funcţionează lucrurile în capitalism, acelaşi capitalism demonizat de comunişti vreme de 50 de ani. Tot ce ştiu ei e că atunci aveau un anumit statut social, primeau chestii aproape degeaba, iar acum lucrurile s-au schimbat total. Cum să dai 60.000 de euro pe un apartament, cu rată de sute de euro lunar când pe vremuri îţi repartiza partidul o casă? Cum să mergi la zeci de interviuri de angajare când pe vremuri îţi găsea partidul de muncă? De ce să se îndatoreze pe zeci de ani copiii lor când înainte totul era mult mai simplu?
Reparaţii pentru case? Din ce bani? Apartamente mai mici? Ar însemna să renunţe la ultima legătură cu viaţa socială dinainte de ’89.
Singura soluţie ar fi să lăsăm timpul să treacă şi să avem grijă cum gestionăm problema pentru cei care urmează să iasă la pensie de-acum încolo.
Featured foto via
