Sâmbăta trecută mă plimbam prin Bruxelles şi am văzut din loc în loc copii care ieşeau din şcoli cu diplome în mâini şi părinţii lor alături. Şi mi-am adus aminte de toate serbările la care ai mei au făcut eforturi super mari ca să poată ajunge, la fel cum fac toţi părinţii din ţara asta. 

Genul de chestie care te loveşte pentru că are tot sensul din lume să fie aşa, şi cu toate astea nu se aplică în România. Nu o să încep acum să mă plâng de profesorii care au 3 luni de vacanţă pe an (că nu e chiar aşa situaţia), dar serios că treaba asta trebuie propusă şi implementată cât mai rapid. Ştiu că e nasol să munceşti sâmbăta, dar cred că e o concesie pe care angajaţii din învăţământ ar putea s-o facă.

Recent, vară-mea a terminat facultatea şi niciunul din părinţii ei n-a reuşit să ajungă la ceremonia de absolvire pentru că efectiv n-au putut pleca de la muncă. Cam cât de greu ar fi ca o dată pe an să se muncească sâmbăta pentru lucrurile astea festive? Astfel încât copiii să poată celebra alături de părinţii lor momentele care le validează munca de peste an. Nu ştiu dacă ar fi un motivator suplimentar, dar sunt convins că în momentul în care părintele nu apare niciodată acolo mesajul pe care îl preia copilul inconştient e că treaba aia pe care o face el nu e aşa importantă.