Tag

invatamant

Serbări în weekend?

1

Sâmbăta trecută mă plimbam prin Bruxelles şi am văzut din loc în loc copii care ieşeau din şcoli cu diplome în mâini şi părinţii lor alături. Şi mi-am adus aminte de toate serbările la care ai mei au făcut eforturi super mari ca să poată ajunge, la fel cum fac toţi părinţii din ţara asta. 

Genul de chestie care te loveşte pentru că are tot sensul din lume să fie aşa, şi cu toate astea nu se aplică în România. Nu o să încep acum să mă plâng de profesorii care au 3 luni de vacanţă pe an (că nu e chiar aşa situaţia), dar serios că treaba asta trebuie propusă şi implementată cât mai rapid. Ştiu că e nasol să munceşti sâmbăta, dar cred că e o concesie pe care angajaţii din învăţământ ar putea s-o facă.

Recent, vară-mea a terminat facultatea şi niciunul din părinţii ei n-a reuşit să ajungă la ceremonia de absolvire pentru că efectiv n-au putut pleca de la muncă. Cam cât de greu ar fi ca o dată pe an să se muncească sâmbăta pentru lucrurile astea festive? Astfel încât copiii să poată celebra alături de părinţii lor momentele care le validează munca de peste an. Nu ştiu dacă ar fi un motivator suplimentar, dar sunt convins că în momentul în care părintele nu apare niciodată acolo mesajul pe care îl preia copilul inconştient e că treaba aia pe care o face el nu e aşa importantă. 

Dar cu Istoria ce-aţi avut?

1

Zilele trecute s-a discutat despre un nou proiect de lege privind scoaterea câtorva ore din programa şcolară. Printre ele, se doreşte scoaterea de tot a limbii latine de la clasa a 8-a şi renunţarea la o oră de geografie, istorie, la ceva ore de limba şi literatura română, toate în beneficiul unor ore de educaţie pentru drepturile copilului, educaţie interculturală şi educaţie economică.

Cu Latina nu mă pronunţ, a dezgropat Vali un articol de anul trecut de pe Contributors, în care puteţi citi o analiză serioasă.

Dar cu Istoria ce-aveţi, fraţilor? Sau cu Geografia? Ştiţi ce înseamnă o oră pe săptămână? Înseamnă 45 de minute în care profesorul e în clasă (rar ajung profesorii la timp), înseamnă 10 minute de teme şi prezenţă, înseamnă alte 5 minute de pierdut vremea, 5 minute de căutat cretă şi udat buretele, deci vreo juma’ de oră de Istorie pe săptămână. Cu “noroc”, ora aia pică ultima în orar, deci de 3-4 ori pe an elevii pleacă mai repede acasă după ce se înţeleg cu profesorul.

Citeste tot articolul

Panica lucrărilor de diplomă

3

E perioada licenţelor şi a dizertaţiilor, toţi studenţii îşi strigă panica pe reţelele de socializare. Apropo de paradigma greşită a sistemului educaţional, iată altă tâmpenie: lucrarea de diplomă care devine un stres, şi nu un studiu academic. Las la o parte lucrările cumpărate şi mă refer aici doar la cele care sunt făcute pe genunchi, între două examene şi trei seminarii.  Eventual şi cu un job pe cap, poate chiar şi cu o viaţă personală, studentul român e împins de sistem să facă o treabă de mântuială.

Situaţia colegilor care şi-au făcut masteratele în afară e mult diferită, de 100 de ori mai relaxată. Procesul academic are parte de tihnă. Doar că învăţământul universitar românesc nu cunoaşte astfel de noţiuni. De fapt, nici nu mai e nimic academic în tot procesul de obţinere a unei diplome, cercetarea se rezumă la “completează-mi şi mie un chestionar” şi cam aia e. Iar lucrarea rezultată are de prea puţine ori vreo valoare.

Citeste tot articolul

Ştiţi, eu am dat la istorie…

18

Sunt multe lucruri eronate în sistemul românesc de învăţământ, însă cred că unul din ele e fundamental greşit. Nu-mi dau seama ce-a fost în mintea ălora care au lăsat geografia şi istoria ca materii la alegere pentru examenele de capacitate (sau cum s-o mai numi acum) şi bacalaureat.

Daţi-mi voie să învinuiesc Ministerul Educaţiei pentru că eu nu ştiu acum geografia României. Să vă explic: în clasa a 4-a am studiat pentru prima oară Istoria şi Geografia statului în care ne aflăm. Mi-a plăcut mai mult istoria, am fost parcă şi la olimpiadă. La geografie m-am descurcat mai greu, dar tot am reţinut una-alta.

Citeste tot articolul

De la tăbliţe la tablete

0

Sursa foto

Sper că aţi avut ocazia până acum să vizitaţi prima şcoală românească, din cartierul braşovean Şchei. Acolo sunt nişte bănci din lemn şi câteva tăbliţe precum cea din imaginea de mai sus. Dacă n-aţi fost până acum, musai să mergeţi şi să-l căutaţi pe prof. Vasile Oltean, care are să vă povestească o grămadă de lucruri simpatice. Şcoala e acolo din 1495, băncile şi tăbliţele doar de pe la începutul secolului al XIX -lea.

Ca să înţeleagă şi cei mai tineri, tăbliţele respective era folosite de elevi pentru diferite exerciţii scrise cu creta. După ce terminau exerciţiul, ştergeau cu buretele şi continuau pe aceeaşi tăbliţă. Pe faţă era “de matematică” şi pe spate era “de română”, cu liniile corespunzătoare.

Citeste tot articolul

Fondul clasei

2

Citind un articol despre învăţământul din România, mi-am adus aminte cât de oribil e sistemul ăsta sărac şi obosit. Mai ştiţi cum era toată situaţia cu fondul clasei? Începea anul şcolar, aflam ce materii urmează să facem, aflam orarul şi ni se punea în vedere că în curând trebuie să începem să aducem fondul şcolii. Statul e sărac şi nu ne poate da prea multe chestii. Practic, statul nu poate da nimic în afară de banii – puţini şi ăia –  cu care-i plăteşte pe dascăli, curent şi căldură (ultimile două fiind opţionale uneori).

Pe lângă fondul şcolii (care la nivel declarativ se folosea pentru reparaţii şi alte prostii prin şcoală), mai erau de plătit fondul clasei (adică banii ăia pentru cretă, bureţi, găletuşă cu apă), banii pentru bodyguarzi şi alţi bani pentru femeile de serviciu, care ne mai făceau curat în clasă din când în când şi care erau plătite mizerabil. Cu totul, asta făcea cam 100 de lei pe an, prin 2000. O sumă, dacă stau bine să mă gândesc.

Şi cum ne pregătea psihic diriginta, trebuia să mergem la rândul nostru şi să cerem bani acasă:

– Pentru ce-ţi trebuie? Iar fondul clasei?
– Nu, ăla era fondul şcolii..
– Bine, o să-ţi dăm.

Iar când ajungeai la ora de dirigenţie şi colega X îi striga pe restanţieri, urma interogatoriul. Cutărică, ridică-te în picioare. De ce n-ai adus banii? Păi şi când îi aduci? Bine, stai jos. Până data viitoare să-i aduci!

În ochii celorlalţi colegi din clasă erai ultimul sărac. Iar discuţiile de la şedinţa cu părinţii nu aveau niciun rezultat.

Evident, fondurile astea nu sunt obligatorii, iar învăţământul e gratuit. Dar dacă nu plăteai, diriginta îşi rezerva dreptul să nu-ţi dea cărţi, pe motiv că nu contribuiai cu nimic la supravieţuirea şcolii. Iar dacă într-un final dădeai banii, cărţile veneau, însă în faţa colegilor rămâneai acelaşi sărac/separatist care n-are sau nu vrea să dea banii. Pentru traumele astea cine e responsabil?

Update: corect ce zice Arhi în comentarii.

Pana la urma se intampla…

1

Situatia din scoli este foarte naspa. An de an. Si tot atat de des apar reportajele alea cu “zeci de copii risca sa….”. Am scris despre asta aici. Ei bine, iata ca incep sa se intample lucrurile care pana acum erau doar ipoteze. Tavanul a cazut peste niste copii din Sibiu. Sigur, ranile nu sunt grave dar asta e doar o intamplare. Si cu toate astea, n-o sa se faca nimic. Asteptam, in tipicul stil romanesc, sa moara oameni. Abia atunci se vor lua masuri.

Stirea aici.

Despre Invatamantul Romanesc…numai de bine…

1

De ce sa stai profesor in Romania cand poti sa castigi un ban in viata?

Pentru patrie si onoare?pentru perpetuarea calitatii invatamantului romanesc?Pentru ca iti iubesti familia si nu vrei sa pleci intr-o tara straina?Pentru ca nu ai chef sa iti rupi oasele la capsuni? Daca ramai din toate motivele astea…felicitari..de fraieri ca tine are MEC.Cei inteligenti cu adevarat si cat de cat muncitori se duc sa castige bani buni.

Daca as avea de ales intre a deveni profesor si a pleca la cules…as pleca fara sa mai stau pe ganduri…Tu ce ai face intr-o situatie ca asta?Gandeste-te bine…sta stai pe 400 roni pe luna la mana Ministerului sau sa muncesti pe rupte pentru 4000 de roni?Mai ales ca pe urma te poti intoarce cu ceva si acasa…dar multi raman acolo..si bine fac.

Mai multe amanunte aici