Fondul clasei

Citind un articol despre învăţământul din România, mi-am adus aminte cât de oribil e sistemul ăsta sărac şi obosit. Mai ştiţi cum era toată situaţia cu fondul clasei? Începea anul şcolar, aflam ce materii urmează să facem, aflam orarul şi ni se punea în vedere că în curând trebuie să începem să aducem fondul şcolii. Statul e sărac şi nu ne poate da prea multe chestii. Practic, statul nu poate da nimic în afară de banii – puţini şi ăia –  cu care-i plăteşte pe dascăli, curent şi căldură (ultimile două fiind opţionale uneori).

Pe lângă fondul şcolii (care la nivel declarativ se folosea pentru reparaţii şi alte prostii prin şcoală), mai erau de plătit fondul clasei (adică banii ăia pentru cretă, bureţi, găletuşă cu apă), banii pentru bodyguarzi şi alţi bani pentru femeile de serviciu, care ne mai făceau curat în clasă din când în când şi care erau plătite mizerabil. Cu totul, asta făcea cam 100 de lei pe an, prin 2000. O sumă, dacă stau bine să mă gândesc.

Şi cum ne pregătea psihic diriginta, trebuia să mergem la rândul nostru şi să cerem bani acasă:

– Pentru ce-ţi trebuie? Iar fondul clasei?
– Nu, ăla era fondul şcolii..
– Bine, o să-ţi dăm.

Iar când ajungeai la ora de dirigenţie şi colega X îi striga pe restanţieri, urma interogatoriul. Cutărică, ridică-te în picioare. De ce n-ai adus banii? Păi şi când îi aduci? Bine, stai jos. Până data viitoare să-i aduci!

În ochii celorlalţi colegi din clasă erai ultimul sărac. Iar discuţiile de la şedinţa cu părinţii nu aveau niciun rezultat.

Evident, fondurile astea nu sunt obligatorii, iar învăţământul e gratuit. Dar dacă nu plăteai, diriginta îşi rezerva dreptul să nu-ţi dea cărţi, pe motiv că nu contribuiai cu nimic la supravieţuirea şcolii. Iar dacă într-un final dădeai banii, cărţile veneau, însă în faţa colegilor rămâneai acelaşi sărac/separatist care n-are sau nu vrea să dea banii. Pentru traumele astea cine e responsabil?

Update: corect ce zice Arhi în comentarii.