Nu sunt mare fan byron, însă îmi place foarte mult ceea ce fac ei la nivel de comunicare. Sunt preocupaţi de promovare, o fac constant şi bine. La un moment dat au şi strâns bloggerii la un concert, au grijă mereu să vină cu ceva nou, nu dau comunicate de presă aiurea.
Pe 1 decembrie băieţii de la byron vin cu un nou PR Stunt. De data asta vor sărbători 5 ani de la prima apariţie live prin difuzarea pe HBO a concertului înregistrat anul trecut la Salina Turda. Este primul concert al unei trupe româneşti difuzat pe HBO. De obicei pe HBO vedem concerte ale unor artisti precum U2, Robbie Williams sau Michael Jackson. De data asta o să fie o trupă românească. De la orele 19:00, pe 1 decembrie.
E o confirmare a valorii pe care o are byron însă în acelaşi timp e o confirmare a echipei de PR. La mai mare, zic.