Sursa foto

Sper că aţi avut ocazia până acum să vizitaţi prima şcoală românească, din cartierul braşovean Şchei. Acolo sunt nişte bănci din lemn şi câteva tăbliţe precum cea din imaginea de mai sus. Dacă n-aţi fost până acum, musai să mergeţi şi să-l căutaţi pe prof. Vasile Oltean, care are să vă povestească o grămadă de lucruri simpatice. Şcoala e acolo din 1495, băncile şi tăbliţele doar de pe la începutul secolului al XIX -lea.

Ca să înţeleagă şi cei mai tineri, tăbliţele respective era folosite de elevi pentru diferite exerciţii scrise cu creta. După ce terminau exerciţiul, ştergeau cu buretele şi continuau pe aceeaşi tăbliţă. Pe faţă era “de matematică” şi pe spate era “de română”, cu liniile corespunzătoare.

Mai apoi hârtia a devenit mai ieftină, iar pădurile au devenit mai scumpe – la vedere. Şi în locul tăbliţelor de lemn ne-am trezit cu teancul de caiete pe care îl vedeţi mai sus. Kilograme de hârtie îndesate în nişte ghizdane mult prea firave, cărate de copii la fel de firavi.

Pentru mine a fost un adevărat chin să car atâtea caiete de teme, maculatoare, lecturi suplimentare, gramatică, algebră, geometrie şi pe lângă toate astea un teanc de cărţi. Plus blocul de desen!

Dar existenţa atâtor caiete avea şi avantajele ei. “Mi-am uitat caietul acasă” era o scuză încă acceptată pe vremea mea, însă probabil că n-o să mai meargă în următorii ani. Se vorbeşte tot mai des despre introducerea tabletelor în educaţie. Tăbliţele au fost date uitării, iar în locul lor au apărut tabletele. Până şi Google ştie asta.

N-o să se întâmple peste noapte, dar probabil că în câţiva ani copiii (dacă nu cei din România, cei din occident cu siguranţă) vor folosi tot mai des tablete. Dar până acolo e nevoie de construirea unor platforme care să justifice folosirea acestor tablete.

Eu mă aştept ca şcoala să se schimbe atât de mult, încât copii mei să-şi facă lecţiile pe tabletă. Şi aici e altă pâine de mâncat, cu aplicaţii educaţionale şi alte aplicaţii care să le permită părinţilor să oprească accesul la distracţii cât timp copilul lucrează la temele pentru acasă.

Într-un fel e ironic, în doar 200 de ani am trecut de la o tăbliţă pe care scriam cu cretă, la teancuri de caiete şi cărţi şi mai apoi la o tabletă care le conţine pe toate şi pe care scriem cu degetul.