scoala

Excelent articolul descoperit la Zoso ieri: „Doamna” – scris de Oana Moraru pentru Contributors.ro.

După ce selecţia copiilor e făcută „pe sub masă” – în urma veştii care se duce în târg că „doamna îşi strânge clasa” – se formează, la fel de „neoficial”, şi un „comitet” de mame drăguţe şi dedicate care vor strânge bani pentru uniforme, vor comunica dorinţele „doamnei” şi vor întreţine fondul clasei. Toate celelalte familii li se supun orbeşte pentru că, altfel, şi-ar pierde locul în clasă, exact când mulţi alţii – mai întârziaţi – bat la uşă şi fac presiuni, prin intervenţii şi mai creative, ca „doamna” să-l mai accepte şi pe al 31-lea, şi pe al 32-lea, în clasă. De multe ori, se întâmplă să nu poată refuza, pentru că directorul şcolii şi adjunctul lui au şi ei „obligaţiile” lor: anumiţi copii trebuie musai să intre, îngrămădiţi, ce-i drept, dar măcar aleşi pe sprânceană.

Sunt produsul sistemului descris, am fost la „cea mai bună clasă din şcoală”, trimiteam câte 20 de olimpici pe sector. Pentru clasa noastră s-a inventat „Olimpiada pe clasă”, pentru că treceau prea mulţi de faza pe şcoală şi nimeni n-avea chef să corecteze atât. Am avut acest comitet de mămici, am fost printre ăia care învăţau bine dar strâmbau din nas la toate cheltuielile exagerate care se făceau.

Ce pot să spun e că articolul surprinde excelent lucrurile, aşa cum sunt ele. De la primul, la ultimul rând. Dar n-aş zice că e rău. Din clasa aia, 7 elevi au intrat la Sava, vreo 5 la Lazăr, un tip la Vianu, eu am nimerit la Şcoala Centrală. Mai bine de jumătate din clasă a terminat licee bune şi a făcut paşi importanţi pentru o carieră de succes. O arhitectă, un magistrat, câţiva plecaţi în State, alţii prin Europa, vreo 2-3 cu businessuri locale. Copiii „buni” din celelalte clase abia dacă au reuşit să prindă nişte posturi decente prin diverse firme, după ce au terminat un ASE cinstit. Cred că situaţia noastră promiţătoare de acum (ca să nu zic bună) se datorează acestui sistem, în care reuşesc doar de obicei copiii celor care se zbat.

Nu cred că e frază care să exprime mai bine delăsarea şi lenea din sistemul românesc de învăţământ. De-a lungul anilor am auzit-o de sute de ori, aproape la fiecare materie. Nu-mi amintesc decât vreo 2-3 cazuri în care eram „la zi cu materia” şi un singur caz în care am fost chiar puţin „înainte” cu materia, în 12 ani de şcoală (las la o parte facultatea, că acolo profesorii îşi planifică mai bine cursurile).

Am auzit fraza asta acum vreo 2 săptămâni, când treceam pe lângă un liceu bucureştean cu prestigiu. Era mijlocul lui octombrie (deci trecuse o lună abia din an) şi profesorii de plângeau deja că sunt în urmă cu materia. Teoretic, am putea da vina pe programa încărcată, numai că şi programa aia e stabilită tot de nişte profesori. Oamenii încearcă să înghesuie cât mai multe cunoştinţe în capetele micilor şcolari, dar planificarea – din câte ştiu – e făcută destul de bine. Citeşte tot articolul