in Politics

A început campania electorală, agenţiile exultă

Ca în fiecare an electoral, agenţiile de publicitate, PR sau web development îşi freacă palmele de bucurie aşteptând tot felul de proiecte speciale, site-uri de guerilla marketing şi încercări de virale politice.

În episodul de astăzi prezentăm MafiilePDL.ro, site descoperit pe contul de Twitter al lui Chinezu.

Să citim din footer mai întâi:

Continutul acestui site nu este proprietatea noastra, ci apartine unor terte parti (mass media sau simpli cetateni). Reproducerea textelor publicate aici, in forma partiala sau integrala, este permisa DOAR cu specificarea sursei. Raspunderea morala, juridica sau de orice alt tip asupra informatiilor care apar in articolele publicate pe site-ul www.mafiilepdl.ro apartine surselor media prezentate sau celorlalte surse externe, nu administratorilor acestui site. 

Publicarea acuzelor la adresa mafiotilor PDL este obligatorie pe acest site.

Evident, sublinierile îmi aparţin.

Dar să vedem a cui este această iniţiativă civică:

Studio Twelve, nişte băieţi care au o agenţie şi care s-au hotărât total dezinteresat să demaşte mafiile din PDL. Sau poate că s-au gândit că e rost de trafic şi vor pune în curând nişte bannere sau adsense şi vor scoate bani din acest proiect de viitor.

Dacă intrăm pe site-ul lor, vom descoperi printre ultimele proiecte realizate şi EuroparlamentariiSD.ro. Total întâmplător, evident. Departe de mine gândul că acel site ar putea fi plătit de PSD. În niciun caz! Să nu vă mai treacă prin minte aşa ceva. E o iniţiativă antreprenorială.

Mă bucur că lumea alege să facă un ban cinstit din campanie. La mai mare, băieţi.

10 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu