După ce a găzduit diferite evenimente culturale în ultimele săptămâni, Bogdania revine şi ca restaurant/bistro/cum vreţi să-i spuneţi.
Un loc în care poţi să mănânci şi să bei lucruri interesante. Cam ăsta e conceptul. Poţi să bei bragă, cremă de bragă, cafea la nisip, salep turcesc (musai să-l încercaţi!), nişte plăcinte dulci şi sărate, plus câteva feluri mai clasice (nişte salate, un peşte, un cotlet, nişte garnituri).
Poţi să şi mănânci bine, dar nu mi se pare genul de loc în care te duci doar pentru mâncare. Te duci acolo pentru povestea locului şi pentru alte poveşti pe care le are familia Bogdan, pentru toate evenimentele culturale pe care le organizează, pentru aerul boem al locului.
Mi se pare că în momentul ăsta este cel mai apropiat loc de ceea ce erau acum 100 de ani Capşa sau Terasa Oteteleşanu. Nu garantez că o să daţi acolo mereu peste Mircea Cărtărescu sau Andrei Pleşu, însă amândoi au fost văzuţi de mai multe ori savurând bucatele de la Bogdania. Oricum nu cred că scriitorii de azi mai au în obicei să ia masa la restaurant seară de seară.
Programul este între 13:00 şi 22:00, de miercuri până duminică, adică zilele de luni şi marţi libere. Adresa e Strada Olari nr. 20, undeva între Izvorul Rece şi Foişorul de Foc. E pe stradă cu liceul George Coşbuc. Detalii extra, inclusiv meniul, pe pagina lor de Facebook.