Cea mai inteligentă campanie despre care n-am vorbit niciodată

Acum 10 ani am făcut una dintre cele mai bune campanii ale agenţiei noastre şi n-am vorbit niciodată despre asta. Era pe vremea când nici nu ne gândeam că o să mergem spre zona de comunicare online sau că o să apară Superior Media la un moment dat.

La momentul respectiv n-am vorbit despre asta de teamă că lumea va percepe greşit lucrurile, având în vedere că tot demersul a avut implicaţii în zona gri a internetului. O să înţelegeţi imediat la ce mă refer.

Pe scurt, am gestionat atunci prima lansare online a unui album de muzică cu plata prin SMS. N-o să spun despre ce artist e vorba pentru că nu schimbă cu nimic lucrurile. 

Pe lângă premiera legată de lansarea efectivă cu plata prin SMS, o acţiune banală acum, dar rar întâlnită în 2008, şi scriptul din spate, am mai făcut ceva ce a contribuit la succesul campaniei.

În 2007-2008 încă erau foarte folosite hub-urile de DC++. Poate că vă mai amintiţi de modul în care se obţinea muzica pe atunci, fără Zonga, Deezer, Spotify şi cu un Youtube mult mai slab din punct de vedere al conţinutului. 

Aşa că problema care se punea era: „OK, lansăm acest album, cât va dura până când apare pe net? O oră? Două? Trei? Înseamnă că atunci se opresc vânzările, sau cel puţin scad puternic, pentru că albumul va fi, practic, la liber. Cum facem să îl împiedicăm să apară pe net? Nu prea avem cum. Ok, dar cum facem să întârziem asta cât mai mult?”

„Prin peer-poisoning„. 

Concret, ce-am făcut a fost să creăm vreo 10-15 variante de album cu nume diferite, extensii diferite, mărimi diferite de fişiere. De exemplu:

Nume.Trupă.-01.Nume.Prima.Piesă.mp3
nume_trupă_nume_prima_piesă.mp3
NUME-PRIMA-PIESĂ.wav

Şi tot aşa de vreo 15 ori. Toate cu fişiere goale. Ideea din spate era ca oamenii să intre pe net, să vadă că albumul e contra-cost şi să caute să-l descarce ilegal. Descărcând una-două-trei variante fake s-ar fi plictisit şi ar fi preferat să dea câţiva euro pe un SMS. Mai mult, fiecare persoană care descărca un album fake contribuia automat la demersul nostru, pentru că oamenii îşi ţineau de obicei şi folderul de downloads la share.

Acum mai era o singură problemă. Pe acele huburi de dc++ existau operatori, un fel de administratori care verificau conţinutul cu nişte softuri tocmai pentru a se asigura că nu există conţinut fake. Cei care erau prinşi cu astfel de content erau banaţi. Aşa că ne-am folosit de relaţiile mai vechi pe care eu le aveam din liceu şi am discutat cu operatorii marilor huburi de DC++ din România. Le-am explicat situaţia, am indicat vreo 10 conturi (IPuri, calculatoare diferite) care trebuiau trecute cu vederea şi am pornit treaba.

Totul a funcţionat exact aşa cum ne aşteptam, în primele 2 zile vânzările mergând într-un ritm susţinut. Albumele fake au avut sute de descărcări, dar la fel s-a întâmplat şi cu albumul real, care a strâns în jur de 1000 sau 2000 de downloaduri (nu mai ţin minte exact). Cert e că a fost un succes. Unul despre care n-am vorbit niciodată vreme de 10 ani.