La Casa de Papel este noul hit al celor de la Netflix. Fără discuţie, în ultimul an s-a vorbit tot mai mult despre acest serial pe care vă recomand să-l puneţi pe listă. Voi reveni într-un articol separat cu mai multe detalii, dar până atunci hai să vă arăt ce înseamnă un hit pentru Netflix. Una dintre melodiile de pe coloana sonoră a serialului este Bella, ciao!, apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Italia. Era cântat de partizanii care încercau să opună rezistenţă regimului fascist. A devenit un fel de cântec folk pentru italieni. 

Eu l-am auzit prima oară în varianta lui Goran Bregovic. Clipul are nişte cifre modeste pe Youtube. Vreo 15 milioane de views în 5 ani.

Şi apoi s-a lansat La Casa de Papel şi toată lumea a început să facă mixuri şi să asculte melodia asta.

Clipul cu o bucată din serial: 31 de milioane de views în 5 luni.

O fată random care cântă decent melodia: 2,5 milioane de views în 2 luni jumate.

Alt mix lansat prin mai: 4 milioane de views.

Trei băieţi care cântă melodia în stilul personajelor din La Casa de Papel: 7 milioane de views.

Un mix al unor francezi a ajuns locul 1 în topurile din Franţa şi are 49 de milioane de views, iar alt clip cu audio din serial a mai adunat încă 32 de milioane.

La asemenea cifre cum să nu comanzi încă un sezon, aşa cum a procedat Netflix? Ce contează că povestea era gândită iniţial cu un final foarte clar? Oamenii vor mai mult!