Sute de mii de porci eutanasiaţi deja? Nu vă temeţi, în judeţul Ialomiţa se lucrează intens pentru ca pesta porcină să nu se răspândească mai mult!

Iată cum arată un filtru de dezinfectare aflat pe undeva prin Ialomiţa, un judeţ în care au fost sacrificaţi deja 6400 de porci:

Nişte fâşii de gazon artificial, covor d-ăla de plastic pe care probabil că l-au îmbibat cu nişte soluţie dezinfectantă. Fără poliţie care să încetinească trecerea, fără decontaminare serioasă. 1 metru lăţime de covor cu nişte substanţe şi aia e. Nu mi se pare deloc suficient, mai ales în contextul în care lucrurile stau rău de tot.

Am văzut ieri o declaraţie dată de Dragnea care era foarte relaxat. “Asta e, despăgubim fermierii la greutatea pe care ar fi avut-o porcii înainte de Crăciun”. O soluţie aberantă. Pe de-o parte fermele alea nu se vor reface peste noapte chiar dacă fermierii primesc compensaţii. Pe de altă parte, nu toţi porcii (cred că sunt deja vreo 200.000 sacrificaţi) ar fi fost tăiaţi de Crăciun, unii ar fi valorat mai puţin în octombrie, de exemplu. Însă guvernul (ca să nu zic iar Dragnea sau PSD) consideră că soluţia e simplă. În loc să găsească soluţii de prevenire a răspândirii, preferă o mică mită dată fermierilor. 

Şi în timpul ăsta filtrele sunt făcute la mişto, cu investiţii de 200 de lei.